Exclusiv Cercetare agricolă ca în vremea comunismului, în clădiri vechi care stau să cadă. Cum arată astăzi Institutul de la Vidra
Legume fără gust și cu o textură parcă de plastic, și pe tarabele producătorilor autohtoni. Cu toții ducem dorul roșiilor gustoase românești. În timp ce piața este invadată de soiuri hibride aduse din import, statul român lasă în paragină institutele și stațiunile de cercetare agricolă unde se produce sămânța pentru soiurile autohtone. Clădirile stau să cadă, iar cercetătorii lucrează cu aparatură comunistă, veche de peste jumătate de secol. Un exemplu este Institutul de la Vidra. Din cei peste 400 de angajați câți erau în anii 90 au mai rămas doar 40. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.
-Și de ce ați mutat laboratoarele de aici în...
Gicuța Sbîrciog, director Institutul de Cercetare Vidra: Pentru că nu justifica consumul de energie și de gaze, pentru că existau celelalte camere libere pentru că s-a eliberat între timp, plecând s-a eliberat...
-Și practic ați fost nevoiți să vă grupați cu toții și administrativ și laboratoare în aceeași clădire.
-Așa, da, aceeași clădire.
-Doamnă e trist.
- E trist, păi v-am spus, aveam 400 de aoameni, 400 de angajați permanenți
-Și acum?
-Acum avem 44.
-E bine.
În 35 de ani câți au trecut de la Revoluție, aici s-a făcut o singură investiție: s-au cumpărat câteva tractoare și utilaje. Atât și nimic mai mult. Tot personalul, de la cercetători până la muncitorii, s-au mutat într-o singură clădire. Măcar pe aceasta reușesc să o încălzească iarna. Parte din acoperiș a căzut sau a fost luat de vânt. În urmă cu câțiva ani directoarea s-a trezit că îi plouă direct în birou.
Gicuța Sbîrciog, director Institutul de Cercetare Vidra: Într-o dimineață în 2014 sau 15 îmi plutea totul.
Celelalte clădiri sunt și ele într-un stadiu avansat de degradare. Spațiul unde erau ținute și reparate utilajele pare lovit de o bombă. Intrăm în așa-numitul fito-tron, clădirea unde odinioară erau toate laboratoarele Institutului. Imaginea este dezolantă. Piese de mobiliier vechi și aparate din perioada comunistă zac aruncate unele peste altele, acoperite cu un strat gros de praf.
-Asta este linoleum din șaptezeci și... când s-a construit?
Gicuța Sbîrciog, director Institutul de Cercetare Vidra: A, nu, cred că este de prin ani 90 și ceva, 2000, din economie s-a pus un linoleum de proastă calitate.
-Păi se vede că s-a dus. Asta ce este doamnă?
-A fost un microscop de pe vremuri care nu mai este funcțional, nu am putut să mai facem nimic.
-Așa arăta? De pe ce vremuri adică?
-70.
-70? Așa arăta?
-Ce e vechi, ce nu e funcțional nu avea niciun sens să le ducem dincolo.
-Și cu astea nu le aruncați, ce faceți, faceți muzeu din ele?
-Un muzeu.
Pentru a mai face rost de ceva bani, directoarea este dispusă să închirieze clădire oricui ar dori. Au fost persoane interesate să o transforme în grădiniță ori cămin pentru bătrâni însă până la urmă au renunțat. Printr-un culoar de sticlă ajungem la cateva sere unde cercetătorii făceau experimente. O grindină le-a pus la pământ și de atunci nu s-au mai găsit bani pentru a fi reparate. Ușile au fost legate cu lanțuri pentru ru a nu fi furată și structura metalică.
Gicuța Sbîrciog, director Institutul de Cercetare Vidra: Am izolat cât s-a putut, pentru că altfel nu mai exista nimic.
-Se fură.
-Vai de mine.
-Doamnă, dar pare vestul sălbatic aici.
-Dar nu ați fost mai departe, ați fost pe partea cealaltă, ați intrat în Vestul Vidrei
-Nici nu știu cum să le dau ca să poți filma, le-ați pus cu un lacăt, cu un fier.
La începutul anilor 90 aici existau peste două hectare de sere. Acum, nu mai e nimic. Locul este acoperit de bălării și arbuști crescuți la întâmplare.
-Domnule Daea, cât ați fot ministru ați fost vreodată la Vidra?
Petre Daea, fost ministru al Agriculturii: Am fost tot timpul.
-Știți cum arată Institutul acela?
-Din nefericire, nu arată bine.
-Faptul că nu arată bine nu este și responsabilitate celor care conduc sau au condus acest minister?
-Ba da, ba da, ba da, categoric da, asta nu poate fi dislocat.
Ministrul agriculturii Florin Barbu nu doar că nu știe ce se întâmplă la Vidra, dar habar nu are câte Institute și stațiuni de cercetare există în coordonarea ministerul pe care îl conduce.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Toate aceste lucruri sunt în coordonarea ministerului agriculturii, sunt finanțate de la ministerul agriculturii, dintotdeauna am finanțat aceste stațiuni.
-Câte aveți?
-În momentul de față numărul exact în subordinea ASAS nu le știu pe toate câte sunt...
-Păi de ce nu le știți?
-Eu finanțez ASAS, iar ASAS este ordanatorul secundar de credite care finanțează aceste stațiuni.
-Păi și de ce nu le știți, măcar câte aveți.
-Stațiunile sunt toate în subordinea ASAS și ASAS-ul le coordonează.
-Și ASAS-ul al ministerului.
-Exact.
ASAS, despre care vorbește domnul ministru este Academia de Științe Agricole și Silvice aflată tot în subordinea Ministerului Agriculturii.
Activitatea Institului a fost drastic restrânsă din cauza lipsei cronice a finanțării. Din banii primiți de la stat se acoperă salariile doar pentru jumătate de an. Astfel, din totalul celor peste 300 de hectare cât are Institutul în administrare doar puțin peste 10 hectare mai sunt folosite pentru cercetare sau pentru producerea de semințe. Doar atâta se mai poate iriga. În plus plantele primesc apă cu rația.
-Și dumneavoastră în loc să îi dați zilnic, îi dați la 3 zile, 4, când îi vine rîndul.
Gicuța Sbîrciog, director Institutul de Cercetare Vidra: Îi dau la 3 zile pentru că nu merge puțul mai mult, nu îmi asigură mai mult.
-Păi ce cercetare e asta doamnă, vă întreb eu așa ca cetățean.
-Dacă cei care ne conduc nu se gândesc că cercetare într-o țară, nu a noastră, este oglinda dezvoltării țării respective, ne vom duce de râpă cu totul.
-Dacă ar fi să faceți o paralelă, cum lucrează un cercetător, nu știu, undeva într-o țară din vest, cum lucrați dumneavoastră, care este diferența?
Delia Constantin, cercetător Institutul Vidra: Este vorba de aparatură. Noi luăm cu țârâita... vă dați seama, ei lucrează cu aparate de zeci de mii de euro, în timp ce noi lucrăm cu aparate de mii de lei.
De ce este important un astfel de Institut? Pentru că aici se produc semințe pentru acele legume ”cu gust românesc” după cum ne place să le spunem. Însă fiind ținute de statul român la limita supraviețuirii, toate aceste institute și stațiuni de cercetare duc un război inegal cu importurile masive de semințe. Producătorii români preferă soiurile hibride din import care le aduc câștiguri mai mari și mai rapide. Și totuși, cercetătorii de aici se încăpățânează și reușesc să îmbunătățească de la an la an soiurile românești.
Ion Scurtu, fost director Institutul de Cercetare Vidra: Deseori mâncăm niște tomate la care pielița este foarte groasă, gustul este fad, cele mai multe sunt așa, pe când noi totuși am încercat de-a lungul anilor să selectăm acele soiuri care să fie plăcute pentru consumatorul român.
Valeriu Tabără, președinte ASAS: Inclusiv Programul Tomata s-a construit cu semințe aduse din Olanda și din Bulgaria și am avut discuții cu ministrul de atunci... dar nu s-a vrut să se finanțeze stațiunea Buzău sau Institutul de la Ștefănești care ar fi putut să realizeze soiurile de tomate și semințe, producția de semințe pentru România.
-Și întrebarea este, de ce nu se vrea?
-Pentru că sunt create aceste rețele de importuri din 1990 încoace și este o agresivitate din partea unor firme și vă dați seama că ai noștri cedează de obicei destul de ușor.
Statul român nu are o strategie și o politică coerentă prin care să îi determine, într-un fel sau altul, pe producătorii agricoli să folosească sămânța românească în locul celei de import. Aproximativ 90 la sută din tomatele care se cultivă în România sunt soiuri hibride aduse din afară. Și ne mai mirăm că legumele pe care le consumăm parcă sunt din plastic și nu au niciun gust.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
