Arenele BNR, folosite exclusiv de angajații instituției: „Pentru noi nu e o bază de tenis, ci sediul secundar de maximă securitate”

Toma Petcu Data publicării:
arenele bnr
„Casa tenisului românesc”, așa cum este cunoscută baza sportivă Arenele BNR, începe să se destrame. Două dintre terenurile de tenis au fost tranformate în parcare de mașini.

Casa tenisului românesc”, așa cum este cunoscută baza sportivă Arenele BNR, începe să se destrame. Două dintre terenurile de tenis au fost tranformate în parcare de mașini. Oficialii Băncii Naționale își justifică gestul prin faptul că, în complexul respectiv, funcționează două direcții ale instituției. Tribunele arenei centrale de tenis și ale stadionului de fotbal sunt într-o continuă degradare. Din cauza pericolului de prăbușire, aici nu se mai organizează competiții sportive. Deși au avut loc negocieri între Guvern și BNR pentru ca statul să preia arenele, să le consolideze și să le reintroducă în circuitul sportiv, cele două instituții nu au ajuns la o înțelegere nici după opt ani de zile. Guvernanții au îngropat subiectul prin sertarele ministerului sportului și au dat uitării baza sportivă din Parcul cu Platani.

Simona Halep: A fost un turneu deosebit, primul în România și mă bucur din suflet că am putut să îl câștig. Am venit cu mare drag aici, deși am fost obosită, mă bucur că m-ați susținut...

În 2014 Simona Halep câștiga prima ediție a Open-ului bucureștean. Era ultimul discurs ținut de campioana noastră pe arena centrală din Parcul cu Platani. În anii următori, din cauza degradării tot mai accentuate a structurii, aici nu s-au mai organizat competiții sportive. Arenele BNR sunt considerate leagănul tenisului românesc. Mare parte din istoria acestui sport în România s-a scris aici.

Ion Țiriac: Baza asta a fost și este casa tenisului românesc, acolo am făcut tot ce se putea face noi, de 60 de ani.

George Cosac, președinte Federația Română de Tenis: Am ajuns de râsul Europei și de râsul lumii, pentru că performanțele sunt cu mult înaintea infrastructurii.

Locul, păzit mai ceva ca o unitate militară secretă

Imaginile pe care le vedeți sunt tocmai din anul 2017. Am solicitat Băncii Naționale a României să ne permită filmarea arenei centrale de tenis și a stadionului de fotbal pentru a vedea starea în care se află acum. Am fost refuzați, fără vreo explicație. Așa că, am mers pe străzile din cartier să filmăm ce se poate vedea de acolo. Locul este păzit mai ceva ca o unitate militară secretă. Un jandarm se apropie și ne cere să oprim camera. Argumentul este... halucinant. Spune că operatorul s-ar fi apropiat prea mult de gratiile porții.

Jandarm: Haideți, opriți camera că nu aveți voie să filmați.
Reporter: Păi, suntem pe... suntem în afara...
Jandarm: Păi da, dar a băgat colegul dumneavostră camera înăuntru. Îmi dați și mie un buletin vă rog frumos?
Reporter: Camera înăuntru, cum adică înăuntru?
Jandarm: Ați băgat-o pe... gard.
Reporter: A trecut? Eu nu am văzut să treacă.
Jandarm: Îmi dați și mie un buletin să văd cu cine am de a face?
Reporter: Sunt pe spațiu public?
Jandarm: Haideți, vă rog frumos...
Reporter: Cu mare drag, dar răspundeți-mi dacă sunt pe spațiu public sau nu?!
Jandarm: Sunteți pe spațiu public, dar aș vrea să îmi dați și mie un buletin.
Reporter: Și atunci pentru ce mă legitimați?
Jandarm: Ca să știu și eu cu cine stau de vorbă.

Îi înmânăm jandarmului cartea de identitate. După ce își notează datele noastre, îl întrebăm încă o dată ce lege încălcăm dacă filmăm de pe o stradă publică.

Jandarm: Mulțumesc frumos. Mai rămâneți în zonă?
Reporter: Mai rămânem, da. Dar îmi puteți spune ce lege încalc dacă filmez de aici?
Jandarm: Deci eu v-am spus. Noi avem un... ăsta... și astea sunt consensele noastre?
Reporter: Un? Ce aveți dumneavoastră? Iertați-mă, ce aveți?
Jandarm: E consemnul nostru particular.
Reporter: Pe strada publică? Consemnul lor particular.

De ani de zile, nu mai sunt folosite de către sportivi, ci doar de angajații BNR, atunci când vor să facă mișcare sau să se relaxeze

Toate terenurile sportive de aici sunt în proprietatea BNR. De ani de zile, nu mai sunt folosite de către sportivi, ci doar de angajații acestei instituții, atunci când vor să facă mișcare sau să se relaxeze. Președintele Federației Române de Tenis atrage atenția că Banca Națională a început să distrugă o parte dintre terenuri și să le transforme în locuri de parcare.

George Cosac, președinte Federația Română de Tenis: Astăzi, în 2024, două dintre terenurile de tenis au fost transformate în parcare dacă nu greșesc, este o informație pe care am primit-o zilele acestea de la un amic care locuiește în zona.

Neavând permisiunea să intrăm, am filmat noua parcare peste gard. Purtătorul de cuvânt al BNR spune că au mai rămas opt terenuri și consideră că sunt suficiente.

Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR: Pentru noi nu e o bază de tenis ci, în primul rând, un centru de pregătire, sediul secundar de maximă securitate și, locație pentru două direcții ale băncii. În plus, sunt și niște terenuri de tenis și alte facilități sportive.

De ani de zile tribunele celor două arene, de tenis și fotbal, sunt lăsate să se degradeze fără ca cineva să miște un deget. Deja reprezintă un risc pentru spectatori și nu se mai organizează competiții sportive. Oficialii BNR spun că legea nu le permite să investescă în cele două arene.

Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR: Nu putem să investim în tribune din motive foarte simple, există o constrângere pe care Banca Națională o are de a nu investi în clădiri care nu au destinație, care poate fi interpretată ca fiind utilă pentru funcționarea băncii.

George Cosac, președinte Federația Română de Tenis: Pe zi ce trece, arena se degradează, până singură și nesilită de nimeni va pica, va deveni o ruină, o fostă arenă.

În urmă cu opt ani a început un dialog între Guvern și BNR, astfel încât terenurile să fie preluate de stat, reabilitate și redate circuitului sportiv. Lucrurile bat însă pasul pe loc. Niciun guvern și niciun ministru al sportului nu a reușit să găsească o soluție. După mai multe runde de negocieri s-a ajuns la varianta unui schimb de terenuri între Banca Națională și Executiv. În 2018 a existat chiar și o inițiativă legislativă pentru transferul terenurilor. S-a blocat însă la Camera Deputaților pe motiv că încalcă alte legi.

„Este foarte greu ca Guvernul României să poată să satisfacă cerințele BNR”

Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR: Am vorbit cu diferite guverne, la un moment dat proiectul era destul de avansat, nu știu de ce nu a continuat proiectul respectiv, probabil pentru că există o constrângere financiară.

În 2017, ministrul Sportului era social-democratul Marius Dunca. I-am solicitat un interviu, însă ne-a spus că nu mai știe exact ce s-a întâmplat în perioada mandatului său și că ne va suna mai târziu. Nu ne-a mai căutat. La finalul anului 2018, la minister a venit tot un membru PSD: Bogdan Matei.

Bogdan Matei, fost ministru al Sportului: Din păcate nu s-a finalizat la vremea aceea, și nu cred că se va finaliza în viitorul apropiat, pentru că este foarte greu ca Guvernul României, prin proprietățile pe care le are la ora actuală, să poată să satisfacă cerințele BNR.

A urmat un alt guvern, și evident un alt ministru: liberalul Ionuț Stroe. L-am sunat pentru a vedea ce a făcut concret pentru preluarea terenurilor. Ne-a promis un interviu, apoi nu a mai răspuns deloc la mesaje. În iunie 2020 liberalul predă ministerul colegului de la UDMR, Eduard Novak. Și acum apare surpiza. Acesta spune că nu a auzit vreodată ca în ministerul Sportului să fi existat vreun proiect prin care să fie preluate terenurile de la BNR.

Eduard Novak, fost ministru al Tineretului și Sportului: „Eu nu am văzut nicio hârtie oficială, adică asta niciodată nu a fost pe masa mea vreodată, o solicitare, sau să se reia discuțiile. Oficial, trebuia noi să facem un demers oficial, dar nu s-a făcut niciodată nimic.
Reporter: Asta vă întreb...
Eduard Novak: Nici înaintea mea, eu nu am văzut niciun act oficial, ca vreun ministru să fi început ceva oficial în această speță.

Vor continua să se degradeze până când mai marii instituțiilor din statul român vor constata că trebuie dărâmate

Și totul a murit aici. De patru ani de zile orice discuție și negociere pentru preluarea celor două arene au fost sistate. Între timp, ministerul Tineretului și Sportului s-a tranformat în Agenția Națională pentru Sport. Șefă este Elisabeta Lipă. În acest moment, subiectul practic nu există pe agenda conducerii instituției.

Elisabeta Lipă, președinte Agenția Națională pentru Sport: Dacă BNR nu poate investi, cu siguranță ar trebui să se găsească niște soluții ca acel teren să treacă acolo unde se poate face această investiție.
Reporter: Unde?
Elisabeta Lipă: Unde? Nu știu să vă spun, eu dacă nu am nicio solicitare, nicio hârtie din partea cuiva sau din partea BNR-ului care să spună - doamna președinte, noi nu suntem interesați să investim, nu putem, nu avem legislație la îndemână
Reporter: Păi, nu ar trebui să facă statul român, doamnă, Guvernul, prin dumneavoastră, această solicitare, tot BNR-ul trebuie să solicite să v-o dea?
Elisabeta Lipă: Păi, Guvernul român nu poate să ia cu forța.
Reporter: BNR a zis că o dă.
Elisabeta Lipă: Păi, să o dea și scris, în ce condiții o dă?

Acum, nimeni nu știe ce se va întâmpla, în viitor, cu cele două arene. Probabil vor continua să se degradeze până când mai marii instituțiilor din statul român vor constata că, nu-i așa?!, nu se mai poate face nimic și... trebuie dărâmate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri