DIN|INTERIOR. Invenții premiate și profit. Cum a ajuns Politehnica să vândă electricitate chiar către Enel
„Noi avem surplus de energie pe care îl vindem. Inițial l-am vândut unor consumatori din imediata apropiere printre care și un post televiziune, o universitate privată dar și către Enel”, spune Adrian Badea, prof. Univ. dr. la Facultatea de Energetică .
Politehnica este singura instituție de învățământ superior din România prezentă în topul celor mai prestigioase 500 universități din lume. Deține 15 facultăți, profesori de elită și peste 25.000 de studenți. Politehnica este lider în domeniul cercetării științifice universitare în țară.
„Este printre cele mai valoroase universități tehnice, deci școli de inginerie, din sud-estul Europei”, spune Vasile Diaconescu, coordonatorul muzeului Univeristății Politehnice din București.
„2013, față de 2012, am constatat o creștere cu aproximativ 20% al numărului de candidați, spune George Darie, rectorul universității.
Puţină lume ştie însă că, în ultimii ani, din client al Enelului, Politehnica a devenit producător și comerciant de energie electrică. Totul a început în anul 2007, atunci când, din cauza facturilor mari la utilităţi, conducerea universităţii a luat decizia să își producă, singură, căldura și curentul electric necesare pentru facultăţi.
„În primul rând am înlocuit toată rețeaua de distribuție a căldurii, rețea care apariținea înainte R.A.D.E.T-ului și care avea performanțe extrem de proaste, pierderi foarte mari de căldură”, spune Adrian Badea.
Universitatea a investit peste 1,5 milioane de euro într-o centrală de cogenerare, de ultima generație, capabilă să producă energie electrică și energie termică. Instituția mai obține electricitate și prin intermediul unei rețele de panouri solare montate pe acoperișurile facultăților.
„Cheia acestor realizări este noua centrală de cogenerare care a fost dezvoltată și pusă în funcțiune în universitatea noastra. Această centrală a fost dimensionată că sa ne acopere integral consumul de căldură pentru acest campus și cât mai mult din cererea de energie”, spune George Darie.
În urma investițiilor, Politehnica a reușit să îşi asigure 80% din necesarul de electricitate şi aproape întreg necesarul de căldură. Cu banii economisiţi din factura de energie, instituția a crescut salariile celor aproape 3.000 de angajaţi.
„Am mărit, dacă îmi aduc eu bine aminte, cu circa 15% aceste venituri. Cred că așa trebuie să procedeze majoritatea universităților. Pe lângă banii de la buget să caute sa își optimizeze în primul rând consumurile”, spune profesorul Adrian Badea.
Centrala de cogenerare foloseşte ca materie primă gazele naturale. Unitatea produce, anual, 13.000 de megawaţi/oră și 20.000 de gigacalorii. Dan Cioroianu este inginerul responsabil de întreținerea instalațiilor.
„Există planuri pentru a crește capacitatea centralei cu circa 50%, asta însemând dotarea cu încă un motogenerator, spune el.
Panourile solare au fost montate, în anul 2006, de către studenți și profesori, pe acoperișul Facultății de Inginerie Electrică. La acel moment, transformarea razelor soarelui în curent electric ținea, mai degrabă, de domeniul fantasticului, iar proiectul a reprezentat o premieră pentru România. În prezent, panourile produc până la 40 de megawați/oră.
Profesorul Aurelian Crăciunescu este responsabil cu gestiunea instalațiilor.
„Putereă maxima captată este la ora 12.00, la amiază, când soarele este la înalțime mare, și trebuie să fie razele perpendiculare pe panou. De aceea este bine ca iarna ele sa fie mai înclinate”, explică el.
Anul acesta, Politehnica și-a propus să vândă surplusul de energie electrică și de căldură pe care nu îl consumă în timpul vacanțelor studențești. Pe 8 aprilie, universitatea a scos la vânzare, la bursa de energie, o cantitate medie de 4000 de megawați, la un preţ de 166 de lei per megawat/oră. Prețul cerut de universitate a fost comparabil cu cel solicitat de compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România. Paradoxal, chiar marele Enel cumpară de la fostul său client.
„Clientul este Enel-ul. Va fi o nouă licitație pentru anul viitor și vom vedea dacă pastram același client sau obținem un preț mai bun”, spune Adrian Badea.
Din afacerea cu Enel, Politehnica estimează încasări de peste 150.000 de euro. Universitatea se pregătește să vândă și energie termică.
„Noi suntem în tratative cu R.A.D.E.T-ul în așa fel încât excedentul de căldură produs în această centrală să îl putem livra către rețeaua orașului”, spune rectorul George Darie.
Politehnica nu obţine profit doar din comerţul cu energie, ci şi din activităţi de cercetare. Universitatea deţine un Laborator de Tehnica Tensiunilor Înalte în care poate să producă ploi artificiale şi trăsnete. A fost construit în anii `70, cu tehnologie cumpărată din fosta R.D.G, şi este cea mai mare unitate de acest gen din țară. Producătorii de echipamente din domeniul energetic testează aici, contra cost, rezistenţa izolaţiilor la tensiuni înalte, de până la 3500 de kilowolți.
În timp ce comerţul cu energie și Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte s-au dovedit afaceri de succes, alte tehnologii, concepute pentru nevoile cetățenilor, aşteaptă să fie puse în practică. În anul 2011, studenții și profesorii Facultății de Energetică au construit, în incinta campusului, două case capabile să producă, singure, curent electric şi căldură. Locuințele, denumite case pasive, au amprenta la sol de 95 de metri pătrați și se alimentează cu energie electrică prin intermediul unor panouri solare montate pe acoperiş și cu ajutorul unei instalații eoliene.
„Am reușit să minimalizam consumurile de energie cu până la 90%”, spune Mihai Căruțașiu, doctorand Facultatea de Energetică.
Prodecanul facultății de Energetică, Constantin Ionescu, și doctorandul Bogdan Căruțașiu au lucrat la acest proiect.
În România, casele pasive sunt o noutate. În Germania, locuinţe de acest gen au fost construite încă din anii 90 şi sunt foarte apreciate pentru că îi scapă pe proprietari de grija facturilor la electricitate.
„Ca și construcție este cu 15-20% mai scumpă decât o casă obișnuită. Diferența aceasta de preț e dată în primul rând de izolație. E o casă foarte bine izolată, în lateral are o izolație de 30 de cm, acoperișul 40 de cm, iar față de o casă obișnuită, care nu este izolată față de sol, aceasta are izolație și față de sol”, spune Constantin Ionescu.
Diferența dintre cele două case pasive constă în modul în care se încălzesc. Prima se încălzeşte cu aerul pe care îl absoarbe din exterior. Aerul este introdus, printr-un tub, la trei metri în pământ unde se încălzește de la căldura din sol, până la o temperatură de 2-3 grade. Apoi este aspirat înapoi în casă, iar prin intermediul unei instalații, denumite recuperator de căldură, face joncţiunea cu aerul cald din incintă.
„Acesta se încălzeşte încă odată până la 10-15 grade. Diferenţa până la confortul termic este dată de o rezistenţă electrică”, spune Mihai Căruțașiu.
Cea de-a doua casă se încălzeşte cu energie geotermală, altfel spus, cu căldura absorbită din interiorul pământului.
„Este încălzită cu ajutorul unei pompe de căldură, un foraj la 80 de metri, în care este circulat un agent. Se încălzește apa, care este stocată într-un boiler și distribuită în pereții casei pentru încălzire”, explică doctorandul.
Aceste locuine prototip au atras atenția dezvoltatorilor imobiliari.
„Mediul privat, încet, încet, începe să fie interesat de toate brevetele pe care noi le scoatem”, spune George Darie.
Dar spiritul inovator al Politehnicii nu este o noutate. Universitatea are o tradiție glorioasă în domeniul cercetării de aproape două secole. Marii inventatori și ingineri de renume, care au construit România, au studiat şi au predat aici: Henri Coandă a inventat motorul cu reacție, Petrache Poenaru, stiloul, Nicolae Vasilescu „Karpen" a pus bazele telefoniei cu fir la distanță și a inventat o pilă care produce, fără oprire, curent electric, iar Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă, cel mai lung pod din Europa la momentul execuției. În memoria acestor genii, universitatea a construit, în anul 2003, un muzeu.
Una dintre cele mai mari lucrări publice din istoria României, hidrocentrala de la Porţile de Fier, a fost proiectată de un fost profesor al Politehnicii, Dorin Pavel, părintele hidroenergeticii româneşti. În prezent, cercetătorii Departamentului de Hidraulică din cadrul Facultății de Energetică sunt preocupaţi să găsească soluţii la probleme grave precum poluarea apelor.
Profesorul Adrian Ciocânea a inventat o instalație plutitioare pentru aerarea lacurilor, concepută să combată eutrofizarea, o formă de poluare care se manifestă prin creşterea concentraţiilor de fosfor şi azot şi are ca rezultat distrugerea ecosistemelor. O treime din lacurile din România se confruntă cu această problemă.
„Aduce din straturile de fund ale lacurilor volume de apă pe care le expune atmosferei. În felul acesta se produce o aerare, o curățire cu oxigen, și lucrul acesta este util în special în perioadele de vară, când inversiunea termică nu este posibilă”, spune profesorul.
Instalația a fost construită în anul 2013 şi a fost testată cu succes pe lacul Herăstrău din Bucureşti. Îşi produce singură energia electrică prin intermediul a trei panouri solare şi are un consum redus, cât un bec.
Invenţia lui Adrian Ciocânea a intrat în atenția autorităților, mai ales a celor care au în gestiune lacuri.
„Am trimis o scrisoare și în localitatea Lacu Roșu unde există un lac turistic și care are o problemă de eutrofizare crescândă. Am fost surprinși plăcut de interesul celor de acolo, trebuie însă să facem o serie de probe suplimentare cu calitatea apei”, spune Adrian Ciocânea.
Cercetătorii Departamentului de Hidraulică au soluţii şi pentru revigorarea urbană a râului Dâmbovița din București.
„Bucureștiul este un oraș care are un râu care seamănă cu un canal. E o canalizație. Faptul că a fost regularizată nu este un lucru rău, faptul că a devenit, că arată ca un canal de irigații este un lucru rău”, spune Adrian Ciocânea.
Invenţia constă într-o reţea de ventilatoare, montate la suprafaţa apei, cu scopul de a ridica aerul rece la nivelul carosabilului. Profesorul Adrian Ciocânea susţine că procedeul este util mai ales în timpul verilor caniculare, atunci când căldura topeşte asfaltul și usucă vegetația de pe malurile Dâmboviţei.
„Aceste ventilatoare să preia din aerul ce se află la suprafața Dâmboviței, pe timp de vară el atinge cam 22-25 de grade, să îl ridice către partea carosabilă unde sunt în jur de 55-60 de grade”, explică el.
Ventilatoarele se alimentează singure cu energie electrică prin intermediul unor panouri solare.
Certcetătorii Politehnicii nu sunt atașați numai de inventică ci și de biserică. În campusul instituției există un lăcaș de cult construit în anul 1996.
„E adevarat că există un flux de studenți parcă mai aprofundat în perioada sesiunii”, spune preotul Marian Mihai.
Legătura dintre Politehnica și Biserică nu este întâmplătoare.
Istoria universității a început în anul 1818 într-o anexă a mănăstirii Sfântul Sava din Bucureşti, astăzi colegiul cu acelaşi nume. Scopul iniţial al instituției era de a instrui specialişti în topometrie, adică în măsurători de teren. La începutul secolui 19, boierii munteni se certau pe hotarele dintre moşii şi erau nevoiţi să platescă, scump, topometri din străinătate care să le facă dreptate. Fondatorul instituţiei a fost eruditul ardelean Gheorghe Lazăr.
Politehnica a fost prima școală superioară din Țara Românească cu predare în limba română. A devenit o școală de ingineri constructori abia la jumătatea secolului 19, după ce statul român a fost înșelat de o firmă străină la construcția căii ferate Roman-București-Vârciorova. Afacerea Stroussberg a fost unul dintre cele mai mari scandaluri politico-financiare din secolul 19. Societatea străină a încasat banii, dar nu a mai construit calea ferată.
„După afacerea aceea nenorocită, Stroussberg, s-a pus problema, că tot există o școală de drumuri și poduri, și sectorul de construcții de căi ferate era foarte puternic dezvoltat, noi nu suntem în stare să construim oameni școliți în România?”, spune Vasile Diaconescu, coordonatorul muzeului Politehnicii.
În anul 1881 a fost inaugurată prima linie de cale ferată pe ruta Buzău-Mărășești, proiectată și construită de ingineri români, absolvenți ai Politehnicii. Însă, în trecutul glorios al institutiei există şi un episod mai puţin onorant, cel al doctorandului și academicianului de renume mondial Elena Ceaușescu.
„Una dintre paginile rușinoase (...) a școlii noastre a fost faptul ca și-a terminat studiile academice superioare de facultate, Facultatea de chimie industriala din București, studenta, pe vremea aceea, și absolventa Elena Ceaușescu”, spune Vasile Diaconescu.
Elena Ceauşescu a urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială la fără frecvenţă şi a absolvit în anul 1958. Asta deşi nu există dovezi că ar fi terminat liceul.
„În foaia matricolă ar fi trebuit sa fie documentele anterioare intrării în facultate, ei, alea nu le-am găsit! E gol!”, spune Vasile Diaconescu.
Inginerul Vasile Diaconescu a coordonat activitatea muzeului Politehnicii în perioada 2003-2008. Pasionat de istoria instituției, acesta a cercetat cum Elena Ceauşescu a ajuns doctor în chimie și cum a decurs examenul de doctorat.
„A fost anunțată ca se susține la ora 10, în sala A139, în sala de consiliu, susținerea fiind publică. Tineri asistenți și profesorii în vârstă au vrut să asiste, ca nu era oricine Elena Ceaușescu, și au venit mai devreme de ora 10.00 cum era anunțata susținerea. Și au gasit pe ușa sălii A139 un bilețel cum că examenul de doctorat s-a ținut la ora 7 dimineața”, povestește el.
Diaconescu consideră că Elena Ceaușescu nici nu s-a prezentat la examen. Mai mult, teza sa, intitulată „Polimerizarea Stereospecifică a Izoprenului” ar fi fost redactată de către un grup de cercetători ai I.C.E.C.H.I.M, institul de cercetare pentru chimie şi petrochimie, al carui director era întâiul doctorand al țării.
Teza de doctorat în care figurează drept autor Elena Ceaușescu a stat la baza fabricării cauciului sintetic pentru industria auto din România. În muzeul Politehnicii a fost păstrată o copie a lucrării, dar si alte cărți semnate de marea savantă de renume mondial.
Dacă în perioada regimului comunist erau la mare căutare inginerii chimiştii, după 1989 locul lor a fost luat de specialiştii în calculatoare. Facultatea de Calcultoare şi Automatică are înscriși peste 3500 de studenţi și este cea mai mare din cadrul Politehnicii.
Facultatea a fost înfiinţată în anul 1967, iar șase ani mai târziu, studenţii şi profesorii au fabricat al doilea calculator din lume, după cel al americanilor de la Intel. Profesorul Nicolae Ţăpuş, directorul Departamentului de Calculatoare, a făcut parte din primele serii de studenţi.
„Primul calculator era la centrul de calcul al universității în care puteai sa mergi ca vizitator, când ajungeai acolo trebuia sa iei un halat alb, papuci, și să poți să vezi printr-un geam ceea ce se întâmpla în partea cealaltă”, povestește el.
Dacă în anii `70 studenţii erau preocupaţi să realizeze primele calculatoare românești, în prezent, mulţi dintre ei dezvoltă aplicaţii şi tehnologii revoluţionare, într-un domeniu inedit: cel al inteligenţei ambientale. Prin intermediul inteligenţei ambientale, o persoană poate să afle, în orice moment, cu ajutorul unui laptop, tabletă sau telefon mobil, conectate la Internet, ce se întâmplă în locuinţa sa.
„Am plecat la drum cu ideea de a crea un mediu care să ajute batrâni sau persoane bolnave să fie monitorizate constant în casele lor scoțându-I asfel din spitale sau azile (...) și fiind siguri că putem lansa alarme în momentul în care ei pățesc ceva în casă”, spune Mihai Trascău, doctorand la Facultatea de Calculatoare și Automatică.
Supravegherea se face prin intermediul unor senzori infraroşu amplasaţi în diverse locații ale casei. Senzorii înregistrează orice mişcare şi o transmit proprietarului locuinţei, prin Internet. Facultatea de Calculatoare este printre singurele din Europa care deține un laborator de inteligență ambientală.
„În cazul copiilor, ca și în cazul bătrânilor, o soluție ar fi de exemplu combinarea acestui senzor cu o brățărică, un plasture mic amplasat pe corp care să ne ofere informații exacte legate de localizarea sau starea utilizatorului”, spune Mihai Trascău.
Instituția mai deține și un laborator de robotică, denumit Robolab, în care studenții pot să își pună în practică ideile și ulterior să își vânda invențiile. Dan Tudose este șeful laboratorului.
„L-am făcut în anul 2010, 2011. Scopul era foarte simplu, voiam sa participam la cât mai multe concursuri studențești de robotică și să implicăm cât mai mulți studenți în activtați practice”, spune el.
Printre invenţiile realizate în Robolab se numără dronele, maşinuţe care îşi recunosc singure traseul, roboţii care trag la ţintă sau submarinele de mici dimeniuni. Andrei Muşat este student în anul 4. A inventat un minisubmarin, capabil să filmeze sub apă.
„Primele teste au fost făcute într-o piscina gonflabilă în curtea unuia dintre noi. Am fost încântați de rezultat și apoi ne-am dus undeva la mare, am găsit o zonă mai retrasă în care să nu vină lumea să sară, să pună mâna să ne dispara ceva de acolo, și am stat să o testăm”, spune Andrei Mușat.
Minisubmarinul a fost testat în Marea Neagră și a reușit să își îndeplinească misiunea cu succes. De curând a obținut un premiu la un concurs de inventică organizat cu prilejul Zilei Marinei.
Ideile studenţilor şi profesorilor din Politehnică sunt premiate, în fiecare an, la saloanele de inventică din străinătate. În luna aprilie, cercetătorii români s-au prezentat, la salonul de la Geneva cu 67 de invenţii si au obtinut 24 de medalii.
„Din nou aur, asta este! Nu avem ce face, suntem condamnați de a obține rezultate extraordinare la Geneva!”, spune rectorul George Darie.
Printre medaliaţii cu aur la salonul de inventică de la Geneva se numără şi Miron Zapciu, prodecanul Facultății de Management al Sistemelor Tehnologice, și cercetătorul Claudiu Bîsu.
„Am fost foarte fericit, am sărit în sus de bucurie”, spune Miron Zapciu.
Invenția lor este o piesă concepută să reducă vibrațiile care apar în timpul procesului de așchiere. Procesul de așchiere este un procedeu industrial prin care sunt modificate forma și dimensiunile semifabricatelor.
„Aceste vibrații nu fac altceva decât sa dăuneze calitații suprafețelor prelucrate”, spune Claudiu Bîsu.
Deşi au avut nenumărate oferte să lucreze în străinătate, Miron Zapciu şi Claudiu Bîsu au preferat să rămână în ţară.
„Îmi doresc foarte mult sa îmi pun amprenta și să ajut această instituție și colectivul din care fac parte”, spune Claudiu Bîsu.
Însă cei mai mulţi dintre colegii lor aleg să muncească în străinătate. Și asta datorită salariilor care ajung chiar şi la 7.000 de euro pe lună.
„La ora actuală liberalizarea pieței forței de muncă în toată Europa, posibilitatea tinerilor de a circula ne conduce inevitabil la această situație. Noi facem absolut tot ce se poate pentru a-i ține pe loc”, spune George Darie.
„Văd o pierdere pentru România numai în momentul în care nu ține contactul cu țara noastră. Pentru că va conta din ce în ce mai puțin de unde lucrezi. Va conta pentru cine lucrezi, pentru ce companie, câte contacte ai cu firme din România”, spune Miron Zapciu.
Deși nu duce lipsă de oameni inteligenți, cu idei strălucite, România este una dintre țările europene care alocă cele mai puține fonduri pentru cercetare. Doar 0,3% din P.I.B, adică aproape 2 miliarde de lei. Nu este de mirare că în aceste condiții universitățile, printre care și Politehnica, pregătesc de fapt ingineri pentru export.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
