CAMERA ASCUNSĂ. Copii transformați în sclavi de părinți. Un reportaj exclusiv Digi24
Reporter: Câţi ani au?
Mama: Băiatul are şase, fata face pe 9 aprilie opt ani. Aia 5 ani.
Reporter: Sigur îi puneţi la muncă?
Mama: Da, dacă sunt mici, ce? Crezi că nu muncesc?
Pentru această mamă din satul Bogdana, din Vaslui, nu pare ceva neobişnuit ca propriii copii să sape, să meargă cu animalele la câmp sau să culeagă recolta de la răsărit, la apusul soarelui. La vârsta la care mulţi copii se joacă fără grijă, ei muncesc pe brânci, ca să-şi întreţină familia.
Chiar mama este cea care intermediază afacerea.
Reporter: Banii să fie 40 de lei pe zi, plus masa de prânz. E bine?
Mama: E bine!
Reporter: Credeţi că rezistă să muncească?
Mama: Da, normal.
Reporter: Au mai fost pe undeva la muncă?
Mama: A fost peste tot, la salate, tăia cu cuţitul câte trei sute. A mai fost la vaci, la oi. Nu ştia să numere până la 100, îi număram eu.
Femeia are patru copii pe care îi creşte singură. Tatăl i-a părăsit. Toată familia, 10 oameni, locuieşte într-o cameră cu două paturi. Copiii sunt desculţi, îmbrăcaţi cu haine murdare. Pereţii sunt scorojiţi, plini de mucegai, iar pe jos este pământ.
Andrei are şapte ani. Are mâinile crăpate precum un bătrân. Ar trebui să fie la grădiniţă, dar e trimis la muncă de propria mamă. Sora lui e cu un an mai mică. Pentru mamă, copiii sunt doar o marfă.
Reporter: În ce clasă sunt?
Mama: Clasa a întâi şi ea e la grupa zero.
Reporter: E încă la grădiniţă?
Mama: Da, da.
Reporter: Pot lipsi de la şcoală?
Mama: Da, normal. Stăm acasă degeaba, nu avem de muncă.
În satul vecin, Suceveni, o altă familie cu şapte copii. Dacă te uiţi la casă, nimic nu dă de gol faptul că acolo stau zece suflete. O uşă care abia se mai ţine ascunde nefericirea locatarilor. Pe tată îl găsim beat, iar copiii, speriaţi, se înghesuie într-un colţ al camerei. Locuinţa pare mai curând un grajd pentru animale. Mama negociază scurt: ştie clar ce vrea.
Mama: Băiatul, fata. Mai am încă un băiat care e plecat la muncă.
Reporter: Toţi sunt ai dumneavoastră?
Mama: Da. Mai am şi încă o fată care e bună de muncă.
Reporter: Nu e problemă cu şcoala, cu ceva, nu?
Mama: Da. Cum facem cu transportul?
Reporter: O să vină soţul meu si o să vă ia.
Mama: Deci aşa rămâne, ce aţi vorbit cu mine. Totul se rezolvă.
Foame, frig, vorbe grele, bătaie. Ignoranţă. Săracie. Cei mici ştiu exact ce li se întâmplă şi li se pare normal.
Reporter: Voi câţi sunteţi cu toţii?
Copil: Şapte.
Reporter: Şi cel mai mic câţi ani are
Copil: Zece. Cel mare are 16, unul 14, unul 12.
Reporter: Şi tu ai 17?
Copil: Da.
Reporter: Vă lasă, mergeţi mereu la muncă?
Copil: Da, da.
Reporter: Şi la şcoală?
Copil: Nu mai!
Reporter: Nu te mai duci?
Copil: Nu!
Reporter: Mai bine la muncă, nu?
Vestea că în sat e cineva care oferă locuri de muncă pentru copii se răspândeşte repede. Vecinii familiei se arată şi ei interesaţi să îşi lase copiii pe mâna unor străini.
Reporter: Câţi copii aveţi?
Mama: Vreo şapte.
Reporter: Şi ca să muncească?
Mama: Îl am pe acesta de 16 ani, mai am fata care îmi vine. Ce am în ogradă, tot, ei îmi ţin.
Reporter: La şcoală sunt?
Mama: Nu, au ieşit.
Reporter: Au ieşit să muncească?
Mama: Nu am posibilităţi să îl dau (la şcoala – n.r.). Mă mulţumesc cu ei aşa cât fac, pe acasă pe aici.
Reporter: Şi ar veni la muncă?
Mama: Vai de mine. Ce ar veni...
Asemenea familii nu sunt doar în satele îndepărtate la Moldovei. La doar 60 de kilometri de Bucureşti, capitală europeană, pentru un băiat de 14 ani, părinţii sunt o povară greu de întreţinut. E îmbrăcat în haine vechi şi murdare, cu bocanci cu 4 numere mai mari decât piciorul lui. Se întoarce de la muncă, de la cărat moloz. Un prieten îl ajută să ducă bicicleta, mult prea mare pentru un copil atât mic. Îi spunem că vrem să îl angajăm pe şantier.
Reporter: Avem nevoie de vreo şase, şapte.
Copil: Mai găsim.
Reporter: Câţi ani aveţi?
Copil: Eu am 14.
Reporter: Şi ce munciţi de obicei?
Copil: De toate, ce găsim.
Reporter: Şi la şcoală?
Copil: Nu ne ducem la şcoală!
Reporter: Cam cât luaţi pe zi?
Copil: Cam 50.
Reporter: Vrem să vorbim şi cu părinţii voştri ca să ştie.
Imediat ne duce acasă. Pe tată îl găsim la o şuetă cu vecinii. Bucuros că are oferte de muncă pentru propriul copil, bărbatul negociază.
Tata: Mai are şi alţi fraţi. Cinci, şase.
Reporter: Cât e ziua?
Tata: Cât daţi?
Reporter: Cât vreţi?
Tata: Ziua e 50 de lei. Veniţi aici, îi luaţi pe toţi. Vii mâine şi îi iei.
Reporter: Îi lasă soţia dumneavoastră? Haideţi să vorbim şi cu ea.
Tata: De ce?
Reporter: Să ştie şi ea că vine copilul.
Tata: Nu are ea treabă, eu sunt tac-su. Eu decid!
Asemenea cazuri arată că eliminarea exploatării prin muncă a copilului rămâne doar un angajament pe hârtie al guvernului.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
