Ce sunt tumorile medulare, cum se manifestă și cum se tratează
Data publicării:
Durerea intensă la nivelul coloanei vertebrale, care nu trece cu medicamente uzuale, poate fi semnul unei tumori ale măduvei spinării. Sunt mai multe simptome care anunţă apariţia acestei formaţiuni. Cum se pune diagnosticul şi care este tratamentul ne spune dr. Dan Benţia, medic primar Neurochirurgie.
Tumorile măduvei spinării pot provoca semne și simptome nespecifice, precum dureri de spate care se agravează noaptea și slăbiciune musculară, care însă pot fi confundate cu simptomele altor afecțiuni. De aceea, este important ca un pacient care se confruntă cu aceste manifestări clinice să ajungă cât mai repede la un medic neurochirurg, pentru stabilirea din timp a diagnosticului corect și inițierea tratamentului.
Pentru diagnosticul corect al tumorii medulare, medicul va recomanda o serie de investigații imagistice. Cele mai valoroase informații sunt furnizate de examenul RMN, dar pot aduce informații utile și tomografia computerizată sau electromiografia. Imagistica prin rezonanță magnetică oferă imagini de înaltă rezoluție ale structurilor implicate, reușind să descopere chiar și cele mai mici leziuni, dificil de observat prin alte investigații imagistice.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro