Reprezentaţiile pe scena Teatrului Dramatic vor fi reluate de astăzi. După o lună în care o parte dintre actori au refuzat să mai urce pe scenă în semn de protest faţă de modul în care s-a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager, spectatorii vor putea vedea astăzi piesa Sectorul S, la Sala Studio.
Reprezentaţiile vor continua şi în restul săptămânii după programul obişnuit. Directorul interimar al teatrului, Viorica Geantă-Chelbea, a precizat că a încercat să facă un program de spectacole, cu piese în care apar câte unul sau doi dintre protestatari, astfel încât, în cazul în care vreunul dintre ei va refuza să joace, să poată fi înlocuit.
Noul director al teatrului vrea să poarte discuţii amiabilie actorii nemulţumiţi, iar în cazul în care nu va ajunge la o înţelegere cu ei, Comisia de Disciplină va decide sancţiunile pe care le pot primi.