Video Momentul în care tabloul „Sunflowers” al lui Van Gogh de la Londra a fost iar stropit cu supă de activiștii pentru mediu

Data actualizării: Data publicării:
supa activisti van gogh
Foto: Just Stop Oil, rețeaua X.

Activiștii pentru mediu de la „Just Stop Oil” au stropit cu supă două tablouri ale lui Vincent van Gogh la Galeria Națională din Londra. Cu doar câteva ore înainte, tribunalul Crown Southwark a condamnat la închisoare două activiste de la aceeași organizație neguvermanentală pentru că în 2022 au stropit cu supă aceeași lucrare a celebrului artist, „Sunflowers”, scrie Politico.

Reprezentanții Galeriei Naționale din Londra au transmis că trei persoane au intrat în Sala 6 a expoziției „Van Gogh: Poeți și Îndrăgostiți” vineri, la 14.30, ora Londrei, și au aruncat supă de legume pe două dintre tablourile „Floarea Soarelui” ale lui Van Gogh.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Există oameni în închisoare pentru că cer încetarea noilor exploatări de petrol și gaze, ceea ce este acum politica guvernului, după acțiuni susținute și disruptive, și presiune”, a declarat unul dintre activiști, după ce a aruncat supa. „Generațiile viitoare vor considera acești prizonieri ai conștiinței ca fiind de partea corectă a istoriei”.

„Poliția a fost chemată, iar trei persoane au fost arestate”, arată declarația galeriei. „Picturile au fost retrase de la expunere și examinate de un conservator. Picturile sunt intacte”.

Unul dintre tablouri era același pe care celelalte două activiste de mediu de la „Just Stop Oil” l-au stropit cu supă de roșii acum doi ani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Deși pictura în sine nu a fost afectată în acel moment, rama din secolul al XVII-lea a fost deteriorată. Tribunalul Crown Southwark a decis să o condamne pe Phoebe Plummer, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare, iar Anna Holland, în vârstă de 22 de ani, a primit un an şi opt luni de închisoare.

Potrivit Telegraph, vizitatorii au fost escortați afară de agenți de securitate, care au închis apoi ușile sălii din expoziție.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
John Krasinski, fermecat de soția lui, Emily Blunt, din momentul în care a întâlnit-o: De când i-am strâns...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...