Lacul de acumulare de la Pucioasa de unde este alimentată reţeaua de apă potabilă pentru oraş, dar şi pentru alte localităţi din jur, se umple constant cu gunoaie. Direcţia de Sănătate Publică a somat Compania de Apa Dâmboviţa să cureţe zilnic lacul, mai ales că în primăvara furnizarea apei a fost oprită după ce analizele au arătat că era contaminată cu bacterii. Acum, deşi apa este potabilă, nimeni nu mai bea de la robinet, ci preferă să cumpere apă îmbuteliată.
Peste 40.000 de oameni sunt alimentaţi cu apa potabilă din barajul de la Pucioasa. Deşi zilnic sute de kilograme de gunoaie sunt scoase din lac, a doua zi mizeria este la loc. Mare parte din gunoaie sunt aruncate in raul Ialomita, in localitatile din amonte.
"Oamenii dau prea multă mizerie pe cursul apei în sus", localnic.
"Îmi e frică să beau, eu sunt şi bolnavă şi am şi în familie. Ne e frică. Bem apă din bidoane, nici asta nu ştim dacă mai este curată", localnic.
"Eu nu consum. Nu am curaj", localnic.
"Nu beau apă, cumpăr", localnic.
Direcţia de Sănătate Publică a somat toate instituţiile care răspund de alimentarea cu apa a zonei să ia măsuri.
"S-a constat că în zona de protecţie sanitară cu regim sever. Zonă aflată în imediata vecinătate a prizei de apă. Există cantăţi impresionante de deşeuri care poluează apa lacului de acumulare şi care pot duce la apariţia de evenimente de sănătate publică. În consecinţă au fost notificate autorităţile competente", Marinela Popa - purtător de cuvânt DSP Dâmboviţa.
Cei de la Serviciul de Gosdpodărire a Apelor dau vina pe oamenii care au casele pe cursul râului Ialomiţa şi care aruncă gunoaie în apă.
"Am încercat să conştientizăm toţi primarii din localităţile din amonte de Lacul Pucioasa pentru că aici este o problemă. Dacă colegii noştrii din administraţia publică nu-şi dau seama că mizeria vine într-un lac din ceea ce aruncă locuitorii comunelor dumnealor, înseamnă că nu am rezolvat nimic", Dănuţ Bîzgu- director al Serviciului de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa.
Apa din baraj este curăţată prin staţia de tratare, astfel că la testele efectuate de Direcţia de Sănătate Publică nu s-au constatat abateri şi nu există microbi sau depăşiri ale parametrilor fizico-chimici. Cu toate acestea acumularea de deseuri menajere pot provoca oricand o infestare a lacului.
Reporter: Sorin Secli
Operator: Robert Piticu