Casa de cultură din Hunedoara pare să aibă, în sfârșit, șanse să fie reparată și modernizată. După ani întregi în care fie a fost închisă, fie lucrările au fost executate de mântuială, cea mai mare clădire de acest gen din oraș poate intra în șantier până la finele anului. E nevoie de lucrări complexe, atât pe exteriorul, cât și în interiorul clădirii. Banii vor veni de la Consiliul Județean, instituție care a semnat în acest sens un acord cu primăria Hunedoara tocmai pentru a putea investi în reabilitrare.