Festivalul Zupului

Data publicării:
ZUP 2

Valea Cetăţii din Râşnov a fost invadată de fum. Şi nu fumul grătarelor cu mici sau friptură, ci fumul ceaunelor incinse pentru pregătirea tradiţionalului zup săsesc. O mâncare cu tradiţie de sute de ani. Mai multe echipe s-au întrecut în prepararea celui mai bun fel de mâncare.

Nouă echipe formate din locuitori de toate vârstele ai Râşnovului au participat la festivalul gastronomic. Fiecare echipă a trebuit să pregătească reţeta tradiţională de zup a saşilor ,în ceaun, la foc de lemne, cu jumătate de kilogram de ardei, ceapă, două kilograme de cartofi, slănină şi bulion.

„Îl pregătesc de vreo 40 şi ceva de ani, de mic copil mergeam cu bunicul meu la fân şi acolo asta era mâncarea săracului. După ce venea de la coasă să mănânce repede ceva, avea fiecare în traistă o ceapă, o slănină, un cartof şi îl punea la ceaun şi făcea o mâncare bună şi sănătoasă", Gelu Bod, concurent.

Deşi este un fel de mâncare pe care cel mai bine îl cunosc generaţiile trecute, tinerii nu s-au dat înlături de la pregătirea gustosului preparat.

„Prima oară trebuie călită slănina, depinde acum de care avem. Trebuie lăsată să se călească şi după, scoasă untura, pusă ceapa la călit, până la urmă apă, cartofii şi ală a zupul. Pe mine m-a învăţat tata, am am mai făcut cu ei, am fost la grătar şi aşa se învaţă",  Ionuţ Bălăceanu, concurent.

„Nu e foarte greu, trebuie doar să ştii când să amesteci sau să umbli la zup. Păi la început când se pune slănia şi trebuie să ştii când să pui următorul ingredient ca să nu se ardă slănina", Darius Botean, concurent.

Fiecare echipă a primit acelaşi număr de ingrediente, dar cu toate acesta o singură echipă va ieşi câştigătoare. Trei juraţi au fost atenţi la cele mai mici detalii de pregătire.

„Urmărim procesul tehnologic, ordinea în care sunt introduse materiile prime în procesul tehnologic şi la final trebuie să vede gustul şi aspectul preparatului", Nicoale Nan, membru juriu.

Turiştii aflaţi la Râşnov în acest sfârşit de săptămână s-au bucurat şi ei de bucate şi de atmosferă.

„Excelent, nu am mâncat ceva mai bun", turist.

Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie şi atrage din ce în ce mai mulţi participanţi.

„Ca în fiecare an ne-am pus în gând la Festivalul Zupului, aşa cum i-am obişnuit, să primească câte un ceaun şi tricouri inscripţionate cu Zup la Râşnov",  Daniel Diaconu, organizator festival.

Festivalul Zup de la Râşnov continuă mâine cu proba de imaginaţie, acolo unde fiecare echipă va găti preparatul după bunul plac.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Robert Piticu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei