Dotări moderne pentru Spitalul de Copii

Data publicării:
spital de copii

În fiecare an, la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, peste 3.000 de copii au nevoie de o intervenție chirurgicală. Trauma fizică a celor mici este redusă de specialiștii de acolo cu ajutorul unor aparate moderne, pe care unitatea medicală le-a primit cu titlul de donație, în valoare de aproape 40 de mii de euro.

Un aparat care monitorizează gradul de durere pe care îl simte un copil aflat pe masa de operație a intrat în dotarea spitalului de copii din Timișoara. Tot cu acest dispozitiv, medicii supraveghează dozele de anestezie care trebuie administrate. Aparatul a fost donat unității medicale, împreună cu o masă pentru chirurgia robotică.

conf. dr. Călin Popoiu, secția de Chirurgie Pediatrică: „Este un aparat nou, care ne poate ajuta să știm. Pacientul doarme și atunci e important să știm câte medicamente să administrăm, în ce cantitate și să aibă un confort așa încât atunci când se termină intervenția, el să nu sufere absolut deloc, ne ușurează munca și ridică calitatea asistenței chirurgicale pentru bolnavul operat. Dacă vorbim de proiectul major pe care îl are spitalul pe chirurgie robotică, este un sprijin nemaipomenit.”

Cele două aparate medicale au costat aproape 40 de mii de euro, donație din partea unei companii, prin organizația „Salvați Copiii”.

Mihai Gafencu, președintele „Salvați Copiii”: „Am împărțit această donație în funcție de necesarul de material pentru secția de chirurgie a spitalului, material tehnic performant pentru secția de chirurgie a spitalului nostru, care a început o practică tehnică extrem de inovativă, cea robotică.”

Delia Izvernari, reprezentant companie: „Una din activitățile importante este implicarea activă în comunitate prin proiecte de educație și responsabilitate socială.”

Aparatura medicală a intrat în dotarea secției de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. În fiecare an, în unitatea medicală sunt internați aproximativ 5 mii de mici pacienți. Alții 60 de mii de euro au fost donați pentru înființarea, la Sânnicolau Mare, a unui centru educațional pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

reporter: Alexandra Marian/ operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri