BC Timişoara pornea de la minus doi returul cu U BT Cluj, iar debutul meciului din Sala Constantin Jude le-a aparţinut oaspeţilor. 0-6, după aproape patru minute. Pe fondul unei dispute tacticizate, alb-violeţii au reuşit să strângă până la 10-12, la finalul primului sfert, diferenţă care s-a menţinut până la pauza mare.
Fără Hargrove şi Medvedji - accidentaţi, oaspeţii au mai stat la conducere doar jumătate din cel de-al treilea parţial. O problemă la panou a întrerupt ritmul clujenilor, iar în ultimul sfert s-a intrat cu egalitate la general.
”Leii” au apăsat acceleraţia şi au marcat şapte puncte consecutiv. Oaspeţii s-au mai apropiat o dată la o sigură lungime, dar contraatacurile s-au dovedit arma letală a bănăţenilor, în ciuda lipsei de inspiraţie a lui Pesic, pe faza de atac şi de soluţii pentru anihilarea lui Baciu, sub panoul propriu. S-a încheiat 85-72, iar Clujul pierde şi şansa de a se califica din postura de lucky loser.
Cel mai bun marcator al timişorenilor a fost Zlako Jovanovic, cu 19 puncte, cărora li s-au adăugat 4 recuperări şi şase pase decisive. Fundaşul a evoluat la numai câteva zile distanţă de la decesul tatălui său. La finalul meciului, s-a îndreptat către o parte din membrii familiei sale, care i-au fost alături, din tribună. ”Sincer, a fost dificil până la pauză. Şi trebuie să fiu cinstit, Dragan mi-a spus ceva care să mă ajute să mă relaxez, iar la final am jucat cu mintea”, spunea Zlatko Jovanovic.
Tot în manşa retur din optimile Cupei, Timba a câştigat şi duelul din deplasare, cu Universitatea Cluj, 77-55. Cele două grupări din Timişoara debutează la sfârşitul săptămânii şi în Liga Naţională, ambele pe propriul teren, ”leii” - cu Steaua, iar ”urşii” - cu BCM U Piteşti.
Redactor: Ionuţ Suciu
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche