Poliţiştii din Cluj au deschis dosar penal, după ce la o secţie de votare au fost descoperiți mai mulţi saci cu buletine de vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale care aveau sigiliile rupte.
La data de 29 noiembrie, un membru al Biroului Electoral Judeţean Cluj a sesizat polițiștii, printr-un apel 112,cu privire la faptul că în spaţiul de depozitare destinat buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci cu buletine de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, nesigilaţi.
„În urma sesizării, a fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului pentru a verifica aspectele semnalate. Poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul infracţiunii de rupere de sigilii, în vederea clarificării tuturor circumstanţelor. Până în prezent, nu au fost constatate nereguli, însă verificările continuă pentru a asigura respectarea strictă a prevederilor legale”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, cercetările sunt efectuate în continuare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Editor : Ș.A.