Sezonul rece vine cu viroze

Data publicării:
icon Viroze 221014

Cabinetele medicilor de familie sunt frecventate mai des în această perioadă. Vremea s-a răcit brusc, iar maximele termice au scăzut cu peste 10 grade Celsius. Cei mai afectaţi sunt oamenii în vârstă și copiii, care trebuie să își ia măsuri suplimentare de prevenţie. Leacurile băbeşti sunt încă preferate de timişeni. O alimentaţie bogată în vitamine și îmbrăcămintea călduroasă sunt două dintre trucurile care pot să vă ferească de o viroză respiratorie.

"Diferenţele de temperatură, de presiune atmosferică, fac ca organismul să facă greu faţă şi nu se poate adapta. Preventiv, să se îmbrace călduros, lejer, dar călduros, să consume fructe, legume, sucuri de fructe", avertizează dr. Maria Găvruță, medic de familie.

Virozele respiratorii, mai ales cele netratate, pot aduce complicații. Numărul internărilor în spital a crescut și el în ultima vreme.

"Sunt viroze cu manifestări tegumentare. Multe viroze eruptive am văzut. Am văzut viroze care dau ca şi complicaţii pneumonii virale şi unele, la pacienţi cu altă patologie, se complică cu bronhopneumonită sau pneumonii bacteriene", a declarat dr. Virgil Musta, medic în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.

Nici pneumoniile nu sunt rare în această perioadă. În ultimele două săptămâni, în județul Timiș au fost înregistrate 523 de cazuri. Peste 100 de bolnavi au avut făcut complicații și au avut nevoie de internare.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Șoșdean
Editor Web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri