Prognoza meteo pentru BANAT
Până în 27 ianuarie, temperaturile vor marca o scădere treptată, mai accentuată în primele trei zile ale intervalului de prognoză, astfel încât maximele diurne ajung, în medie, de la o valori de 14 grade Celsius în prima zi, până la 2 grade pe 26-27 ianuarie. În ceea ce priveste evoluţia minimelor nocturne, acestea vor scădea de la 6...7 grade la începutul intervalului, până la valori medii de -4 grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză.
În a doua săptămână, regimul termic va marca o creştere treptată, spre medii de 3...4 grade ale valorilor maxime diurne şi de -3...-2 grade ale minimelor nocturne, în perioada 29 ianuarie – 2 februarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului, când va ploua temporar şi, din nou, după data de 24 ianuarie, când vor fi mai ales ploi, dar trecător şi lapoviţe sau ninsori slabe cantitativ.
Prognoza meteo pentru CRIŞANA
În prima săptămână, valorile termice maxime vor fi în scădere, de la medii de 13 grade, până la aproximativ 1 grad la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, când regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii ianuarie.
La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor creşte uşor, spre medii de 2...4 grade în intervalul 28 ianuarie – 2 februarie. Minimele nocturne se vor menţine pozitive la începutul intervalului, dar începând din 23 ianuarie vor coborî sub limita de îngheţ, devenind negative, cu valori medii de -5 grade în jurul datei de 27 ianuarie şi de -3 grade la începutul lunii februarie.
Va ploua, în general slab cantitativ, în primele zile ale perioadei de prognoză şi, din nou, în jurul datei de 25 ianuarie, când precipitaţiile vor fi mixte.