Când răsare şi când apune soarele, imaginea ce acoperă centrul Timişoarei este sinistră. Stoluri de păsări negre roiesc deasupra oraşului chiar în apropierea Catedralei Mitropolitane, după care se adăpostesc în arborii din parcuri. Locuitorii sunt exasperaţi de privelişte, zgomot şi miros: ”Sunt mult prea multe, autoritățile ar trebui să facă ceva. Chiar acum mă uitam să nu îmi cadă ceva în cap. E deranjant zgomotul, mizeria, tot. (...) Eu am fost aici și acum cinci ani, era acelaşi lucru”, spun oamenii.
După ce mai multe sesizări au fost făcute la Primărie, reprezentanţii Direcţiei de Mediu au luat primele măsuri. Parcul din spatele Catedralei Mitropolitane este locul în care, într-un copac, a fost montat un aparat care are ca scop îndepărtarea păsărilor. Dispozitivul emite sunete de atac ale păsărilor de pradă, sunete ce au menirea de a speria ciorile și de a le alunga.
După un timp, înaripatele s-ar putea obişnui cu sunetele, iar acestea să nu mai aibă efect asupra lor. Este motivul pentru care primarul oraşului ia în calcul şi alte soluţii inedite.
UPDATE. Aparatul cu sunete nu a avut niciun efect asupra ciorilor, a declarat primarul oraşului. Păsările, deşi s-au speriat, au revenit în copaci. Primarul Nicolae Robu susţine că nici acoperirea arborilor cu plase nu este o soluţie.
O altă idee ar folosirea unor efecte luminoase asemenea artificiilor care ar putea speria înaripatele. Edilul a anunţat însă că, până va decide pe ce variantă se va merge, municipalitatea va continua să distrugă cuiburile.
Reporter: Adina Iriza
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche