”Acesta este singurul indicator care atenționează bicicliștii că intră într-o zonă interzisă și trebuie să se întoarcă. Cine nu citește însă avertismentul intră în fâșia de protecție a frontierei și riscă să fie amendat”, ne precizează Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.
Ce este derutant pentru bicicliști este că pista continuă și după acest indicator încă trei kilometri, până pe teritoriul sârbesc.
”Singura modalitate prin care bicicliștii care ajung în zona de protecție pot scăpa de amendă este să obțină în prealabil o aprobare scrisă de la Poliția de Frontieră. Dar oricum nu pot ajunge până în Serbia pentru că există punct de trecere a graniței”, adaugă Caterina Ledrer.
Printre cei care au ignorat indicatorul și s-au ales cu amendă de 100 de lei este și Darius, care a povestit situaţia pe blogul lui.
”Am văzut într-adevăr indicatorul acela. Părea vopsit aşa mai vechi. Şi am zis să mergem un pic mai departe cu toate că noi am văzut semnul acela. Am ajuns aproape de capătul pistei, unde am văzut că erau deja doi biciclişti, care povesteau cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Intrând pe fâşia de protecţie am fost amendaţi. Ar putea fi pusă o barieră acolo, ar putea fi scris pe jos un stop mare sau trase mai multe linii, ar putea fi puse mai multe semne. Domnii poliţişti ar putea să stea chiar la nivelul semnului cu maşina sau cu echipajul de Frontieră, astfel nimeni nu ar lua amendă”, a declarat Darius Jula, biciclist amendat.
Și alți bicicliști din Timișoara spun că situația trebuie reglementată de autorități pentru ca ei să se poată bucura de pista de pe malul râului Bega, investiție de 1,7 milioane de euro: ”Nu se poate ajunge până la sârbi că e graniţa, iei amendă direct. Cred că deja ţine de sârbi să continue ei pista”, ”Sper să se rezolve. Am auzit că au luat deja câţiva oameni amendă pe tema asta”, - Te-ai risca să mergi până la capătul pistei cu bicicleta? ”Dacă aş şti că iau amendă nu”. ”Ar trebuie să se ia măsuri. Să se vorbească cu autorităţile. Înţelegere cu autorităţi române – sârbe şi să dea drumul dacă tot a făcut pistă până acolo. Aşa mi se pare normal”.
O soluție salvatoare par să fi găsit autoritățile județene din Timiș și cele din Serbia care promit să rezolve problema chiar anul acesta.
”Toată lumea a fost de acord ca împreună să realizăm acest punct de trecere a frontierei şi sigur că imediat ce se vor da drumul la fondurile pe programul transfrontalier IPA vor fi alocaţi banii cu prioritate de partea română şi partea sârbă pentru realizarea punctului de trecere a frontierei”, ne-a declarat Titu Bojin, președintele CJ Timiș.
Cea mai mare problemă este că sârbii nu au început lucrările de continuare a pistei de biciclete. Potrivit proiectului pe teritoriul sârbesc ar fi trebuit construiți 40 de kilometri de pistă în continuarea celei de 37 de kilometri din România. Lucrările nu vor fi însă finalizate decât în 2017.