După caniculă, au venit ploile. De mâine, vremea se încălzește iar
Data publicării:
Dacă ieri în toiul zilei erau aproape 40 de grade, nici spre înserat, în Timișoara nu a fost mult mai bine. În aceste condiţii timişorenii au căutat diferite metode pentru a se răcori. După 13 ore, la Timişoara, mercurul din termometre a scăzut cu 17 grade Celsius astfel că, acum, se înregistrează 20 de grade şi a început să plouă torenţial.
Chiar dacă unii dintre timişoreni nu se aşteptau să plouă, s-au bucurat de schimbarea bruscă a vremii: ”Nu m-am aşteptat la cât de cald a fost aseară, că nu am putut să dorm şi chiar nu mă aşteptam. Dimineaţa când am văzut norii, am zis… vai fericire. Astăzi o să ne răcorim puţin”
Spre bucuria bănăţenilor, astăzi, soarele va sta mai mult ascuns după nori, însă, de mâine, valorile termice vor creşte şi vor depăşi, din nou, 30 de grade Celsius.