Doi timișoreni, victime ale torționarului Ion Ficior. Mărturii din infernul de la Periprava
Caius Muțiu, închis la Periprava între 1959 - 1963 pentru că a condus revolta studențească din 1956, de la Timișoara:
”Faptul că, în sfârşit, au fost puşi sub acuzare foştii noştri torţionari, o parte dintre ei, venită puţin mai târziu, cred că a foarte bine venită, nu atât pentru că să ne războim, noi, foştii deţinuţi politici, cu ei, ci pentru istorie, ca să se ştie foarte bine că oamenii care au făcut răutăţi şi crime trebuie pedepsiţi. Că vor face pedepse, pentru că la vârsta lor nu ştiu în ce măsură le vor face efectiv sau nu le vor face, e partea a doua, dar cert e că e o acţiune binevenită şi faptul că în sfârşit sunt deja doi, Vişinescu şi Ficior, daţi în judecată, e un fapt pozitiv”.
I-au băgat în apă, cu sacii, ca să poată să oprească Dunărea
”Chiar comuniştii, în 1954, au creat un proces împotriva acestor torţionari, prin procesul Salcia, când în Dunăre s-a rupt un dig, la Salcia, în Bălţile Brăilei. Erau acolo deţinuţi şi i-au băgat în apă, cu sacii, ca să poată să oprească Dunărea, deci a fost inuman. Şi acolo au fost condamnaţi de comunişti un plutonier Popa şi câţiva chiar la moarte. Deci dacă chiar comuniştii au ajuns la concluzia că trebuie condamnaţi cei care au recurs la astfel de torturi, cu atât mai mult trebuiau până acum, din 1990 până acum sunt 23 de ani. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată”.
Cum ar mai putea plăti aceşti oameni după atâţia ani? ”Vă daţi seama, moral, doar şi psihic. Ei sigur că, în momentul când ajung într-un proces de genul acesta, vor fi afectaţi psihic, după cum l-am văzut şi pe Vişinescu la Tv, se vedea că era afectat psihic. Este şi asta o pedeapsă pentru ei, dar ei nu vor simţi ceea ce am simţit noi. Pentru că ei, chiar dacă vor face închisoare, vor face în cu totul alte condiţii faţă de cele pe care le-am făcut noi, condiţii de înfometare, bătăi, torturi”.
Toţi, absolut toţi, şi din drepta şi din stânga, şi erau şi paturi suprapuse, şi cel deasupra, toţi au murit
”Eu personal n-am avut direct contact cu el (Ficior - n.r.). Eu eram în colonie, ştiam că este el comandant, el venea rar prin colonie, dar îşi punea subalternii ca să ne supraveghze şi eventual să ne şi bată. Eu îl condamn pentru altceva. În iarna dinspre '59 spre '60, când el era comandant la Grind, eu eram la inapţi pe vremea aceea şi a fost o înfometare voită, adică o perioadă de aşa-zisă exterminare. I s-a cerut atunci din cauza slăbirii şi, din cauza distrofiei, o formă de slăbire, ca să li se dea acestor deţinuţi, care erau slabi, nişte proteine şi Ficior a refuzat. Nouă nu ni se dădeau nici carne, nici lapte. E momentul cel mai tare care m-a marcat. În celula în care am stat eu, eu am fost la inapţi, pentru că înainte suferisem o dizenterie cu vreo 40 de scaune cu sânge şi această dizenterie mă slăbise, plus că mai suferisem o entorsă la genunchi şi mă durea rău şi m-au trecut la inapţi când m-au adus de la stoeneşti la Periprava. Noi eram cei de-acolo, majoritatea inapţi, adică cei care se îmbolnăviseră din diverse motive, şi ajunsesem în ultimul hal din cauza bolii. Şi în iarna aceea au murit, din celula mea, din peste 40, mai mult de jumătate. Pentru asta îl condamn, în primul rând, pe Ficior. Pentru că mi-a murit acolo o cunoştinţă pe care o aveam de afară, lângă mine. Toţi, absolut toţi, şi din drepta şi din stânga, şi erau şi paturi suprapuse, şi cel deasupra, toţi au murit. Deci pentru asta, eu îl condamn”.
”Eu am asistat la autopsia unui fost tenor de la Iaşi, de la Operă, care a murit într-un hal de distrofie, ajunsese la 30 de kg, şi când i s-a făcut autopsia, ne-a dus să manevrăm organele pe care le-au dus medicii legişti, dar am văzut atunci şi chiar a afirmat cineva că omul acela a murit cu zile. Pentru că, dacă aceluiaşi om i–ar fi dat proteine când a ajuns pe la 40 kg, ar fi putut fi salvat”.
Caius Muțiu, înainte și după perioada petrecută în închisoare
Ficior punea nişte deţinuţi pe burtă, le punea deasupra câte o rogojină, ca să sară cu calul peste ei
”Am auzit de la ceilalţi, nu era o metodă de tortură propriu-zisă, era... el se distra într-un fel. El era un mare amator de călărie. Şi avea un cal pe-acolo, pe care călărea şi am auzit că punea nişte deţinuţi pe burtă, le punea deasupra câte o rogojină, ca să sară cu calul peste ei. Unii mi-au spus că, în exerciţiile astea, i-au lovit pe unii cu copitele calului în sărituri”.
”Eu nu pot afirma ce nu ştiu, dar pot afirma că în '59 spre '60 au murit foarte mulţi, de ordinul sutelor. Aţi spuns o cifră, o sută şi ceva. Părerea mea e că au fost mai mult de o sută. Pentru că noi am ajuns iarna la Grind cinci sute şi ceva, iar primăvara au mai rămas trei sute. Eu am ajuns la 47 de kg pentru că eram mai tânăr, când am intrat aveam 76, dar alţii ajunseseră la 30-35-40 kg, ceea ce era o stare anormală pentru oameni de 1,70-1,80 m înălţime”.
Ioan Tranculov, deținut la Periprava în 1961 - 1962 pentru tentativă de trecere a frontierei:
”E târziu... trebuiau din '90 condamnaţi şi nu s-a făcut nimic. În '90 au venit tot comuniştii... e bine că măcar atât, că văd că au 5.000 pensie, 1.500 salariu, trăieşte bine. Măcar atât să vadă lumea, să vadă tineretul şi să nu mai fie genocidul care a fost. Domnule, erau bătăi şi nu poţi descrie ce a fost. Când te bătea, te fereai să nu te loveacă în cap, puneai mîinile la cap şi restul în spate, dacă te lovea... dar la cap, ferească Dumnezeu!”
”Vişinescu a tot spus că a executat ordine. Dar ordine să baţi şi să omori. Ei au exagerat, au fost şi ei securişti, puşi comandanţi la lagăre, la închisori, la penitenciare”
”(Ficior - n.r.) era bărbat bine, solid, ţeapăn şi era ţanţoş. Când îl vedeai, trebuia să stai înclinat în jos. Dacă te uitat drept, te plesnea peste faţă, în cap... te lovea imediat dacă îl studiai un pic. Cât am fost eu acolo, erau bătăi. Bătăi cu nemiluita şi îi punea şi pe gardieni – caraleii, cum le spuneam noi. Am fost două zile la stuf şi am mâncat rădăcină de stuf, că era dulce, stătea în pământ şi era ca un fel de morcov. De foame... alţii au prins un arici şi l-au fript în stuf şi l-au mâncat. Foamete, asta era. Nu aveai drept la pachet, la scrisori, era interzis. Ai mei n-au ştiut nimic, dacă sunt viu sau mort. Când am intrat în colonie şi după ce am plecat ne-a ţinut aproape o lună de zile în iarnă. Era frig, la minus 20 de grade, ne-au luat hainele, pături şi ne-au ţinut în baracă, fără foc, am stat o lună de zile. Ne puneam o saltea-două peste noi, ca să nu îngheţăm”.
A spus unul că e medic primar. Ceee? Ori medic, ori primar! Escrocule, banditule!
”Prima întâlnire când a fost, ne-a încolonat în rând şi ne-a întrebat pe fiecare ce meserie avem. A spus unul că e medic primar. Ceee? Ori medic, ori primar! Escrocule, banditule! Nu ne scotea din bandiţi!”
”Prima dată când am ajuns la Periprava au murit doi inşi, de dizenterie, şi apoi trei inşi care au evadat şi au fugit, i-au prins în stuf şi i-a împuşcat”. Vi se pare realistă cifra de 103 morţi pentru care există dovezi? ” Sigur că mai mulţi au fost. Trebuia să dezgropi toate gropile comune, pentru că sunt multe. Eu nu i-am văzut când îi înmormânta, dar am înţeles că, în general, îi băga în sicriu şi apoi în vărsa în groapă şi aducea înapoi sicriul gol. Cineva mi-a zis că unul n-a încăput în sicriu, era mai înalt, şi i-a tăiat picioarele, le-a pus lângă el şi l-a dus la înmormântare, în groapă”.
CITEȘTE ȘI: Al doilea torționar, denunțat. IICCMER a făcut plângere împotriva lui Ion Ficior
reporter: Ionuț Suciu
operator: Alin Lungu
editor web: Călin Țenche
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
