Într-o atmosferă austeră şi încărcată de emoţie, ţinând cont de situaţia din Paris, fără fast şi cu feţe de masă negre. Aşa a fost inaugurat noul sediu al Consulatului Francez din Timişoara.
”Consulatul se vrea o punte de legătură între mediul de afaceri francez, unul într-o continuă dezvoltare, şi autorităţile din România”. ”Putem cere sprijinul consulatului și să spunem care este problema, ce vrem să facem și ei ne orientează către o altă companie, către altă administrație. Pentru noi este o accelerare a timpului”, precizează Remi Leprat, reprezentantul unei firme.
”Va ajuta în relațiile noastre și franceze și române în obținerea multor autorizări sau orice alte documente. Știm bine că în România, la nivel de birocrație, am avansat, sperăm să faciliteze obținerea de documente și credibilitatea să fie mai mare pe partea companiilor franceze cu acest consulat”, afirmă Alina Rad, reprezentanta unei firme franceze.
Noul consul onorific al Franţei la Timişoara este Cosmin Brânzan. Omul de afaceri a absolvit un master la Touluse, iar acum este managerul unei multinaţionale franceze cu filială la Timişoara.
”Este foarte importantă prezența unui consulat, deoarece ei au nevoie de acte, documente, asta pe de-o parte, iar pe de altă parte ei au nevoie de cineva care să îi reprezinte în relația cu autoritățile române de aici din regiune”, ne-a declarat Cosmin Brânzan.
Consulatul Francez din Timişoara fusese închis în urmă cu doi ani, când i-a expirat mandatul fostului consul, Dan Bedros. În Regiunea de Vest a României trăiesc aproximativ 400 de francezi.
Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche