În grajd, la animale, îşi începe ziua nea Ion, şi nu alergând după tramvai sau autobuz ca să nu întârzie la serviciu. S-a născut şi a îmbătrânit în comuna Ohaba Lungă. Spune că nu ar da viaţa de la ţară pe nimic din ceea ce înseamnă confortul unei urbe dezvoltate.
După animale, nea Ion caută de grădină sau de livadă. Nu se dă îndărăt de la munca în câmp, chiar dacă are 78 de ani. Depinde de roadele pământului, întrucât pensia primită de la stat nu trece de 600 de lei.
„Nu-mi place să stau deloc. Dacă vrei să ai de toate, trebuie să munceşti. E o vorbă: lenea e cocoană mare nu are de mâncare", spune Ion Tot.
Nu are nevoie de maşină. Din când în când mai urcă pe bicicletă ca să ajungă dintr-o parte într-alta a comunei. Cât despre viitor... spune că doar cel de sus poate să decidă: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ne dă putere, facem de toate. Când nu mai putem lăsăm pe alţii".
Pentru el, dar şi pentru ceilalţi - 1.150 de oameni care trăiesc în comună - toate zilele arată la fel. Pe drum aproape că nu vezi picior de copil. E de înţeles, având în vedere că 35% din populaţia comunei are peste 65 de ani. Doar zgomotul făcut de utilajele agricole mai alungă din când în când liniştea de pe uliţe.
Tinerii comunei au lăsat în urmă viaţa de ţară, au plecat peste hotare sau s-au stabilit la oraş. „Prea puţin tineret. S-au dus foarte mulţi de aici. Nu mai ai unde să stai la agricultură că nu mai se merită să investeşti",„Prea puţini și pensionari că n-or avut unde să meargă la servici. Foarte greu o duce lumea pe aici" „Agricultura e deja la pământ. Nu se mai face bani pe nimic. Varză, lubeniţă, ceapă... nimic."
„Nu avem niciun fel de activitate. Patru magazine private, în rest nu avem nimic”, ne precizează Ion Lăzărescu, primarul comunei Ohaba Lungă.
Iar comuna Ohaba Lungă este doar una din localităţile din ţară care arată o altă faţă a României. Un loc în care economia este la pământ, consumul este în scădere, iar locurile de muncă lipsesc.
Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche