În ianuarie 2014, festivalul EXIT este declarat Best Major European Festival. Pentru acest titlu au concurat 360 de festivaluri din 34 de țări. Început ca un manifest împotriva regimului Milosevici, prima ediție a evenimentul s-a desfășurat în vara lui 2000 și a durat de 100 de zile.
”În fiecare zi veneau formații, nimeni nu a putut anticipa cât va dura totul și pentru că erau mii de oameni în fiecare zi, l-am numit EXIT”, ne-a declarat Konstantin Polzovici - co-fondator EXIT Festival.
Din 2001, festivalul își schimbă locația. Fortăreața Petrovaradin, un edificiu impunător ce se află pe malul drept al Dunării. La acea ediție au participat 150.000 de persoane. De la an la an, numărul a crescut constant, iar în cele 15 ediții ale evenimentului EXIT a adunat peste un milion de vizitatori. Oraganizatorii spun că în medie, un sfert dintre cei prezenți la festival sunt din Marea Britanie. Însă, printre cei 185.000 de persoane ce au participat anul acesta la eveniment s-au numărat și români: ”Suntem a patra oara aici”, -Ați venit pentru cineva special în seara asta? ”Da, Hurts și Suede, am vrut să venim mai mult, dar e greu pentru că e un pic de timp alocat, mai ales pentru că ține pana seara târziu și e greu”, ”Da, prima data la EXIT”, ”Noi am venit de joi”, ”De pe Internet, de pe Facebook am aflat de festival”.
Line-up de anul acesta a adus în fața spectatorilor nume colosale ale scenelor internaționale. Din cele patru zile de festival, trei au stat sub semnul ploii, cu toate acestea, la ceremonia de deschidere au fost prezenti 40.000 de vizatatori.
reporter: Cristina Băican
imagine: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche