Big Brother în Caraș-Severin. În aproape 20 de comune au fost montate deja camere de supraveghere

Data publicării:
big brother

Localitatea Buchin din Caraș-Severin are aproximativ 2.000 de locuitori și 40 de camere care să-i supravegheze. Numai în primărie au fost montate cinci camere, astfel că fiecare colțișor este urmărit permanent.

”Parte laterală stânga, școală, cu curte de joacă pentru copii, față cămin, cu față școală, parcare și parte interioară de primărie, holuri de acces și casierie” - Imaginile sunt urmărite mereu de un angajat al instituției, pe timpul zilei, și sunt stocate o lună.

”S-a observat o schimbare în bine, cu aruncarea deșeurilor, cu comportamentul, cu certurile”, spune Ionuț Boran, consilier Primăria Buchin, județul Caraș-Severin.

”Orice persoană care intră în primărie este urmărită pas cu pas de camerele de supraveghere. Acestea sunt montate atât în exterior, cât și în interiorul clădirii, astfel încât să surprindă toate birourile instituției”, ne precizează Maria Rohnean, reporter Digi24 Timișoara. 

Camerele au fost montate în urmă cu trei ani în comună, iar anul trecut sistemul a fost extins și în satele aparținătoare.

”Am luat legătura cu diferite societăți comerciale care au ca obiect de activitate paza. Din calculele noastre, în cursul unui an de zile trebuia să plătim suma care pe care au alocat-o pentru camerele din toate localitățile”, ne-a declarat Gheorghe Coilă, primarul localității Buchin, județul Caraș-Severin.

Deși le sunt urmărite mișcările, locuitorii se simt în siguranță: ”Un lucru foarte bun când o primărie se asigură că nu se pot face spargeri, înseamnă ceva bun pentru comună”.

Și în comuna Slatina Timiș, sistemul începe să se dezvolte. Edilul a achiziționat 20 de camere, iar cinci sunt deja montate. Aici se văd primele rezultate. În urmă cu câteva zile, unei vânzătoare i-a fost furat telefonul, iar polițiștii din comună au cerut deja imagini pentru a identifica mașina suspectului.

”E nevoie să dăm filmări, dacă trece o mașină prin fața primăriei, dacă s-a întâmplat ceva, să se vadă. Furturi, au mai fost ceva probleme la un chioșc, au vent și s-au uitat, deci pentru tot felul de probleme”, spune Martin Babeu, administratorul sistemului de supraveghere.

Totul a costat doar 2.000 de lei, deoarece montarea acestora a fost gratuită, fiind realizată de angajați ai primăriei. Și aici locuitorii au primit bine vestea, chiar dacă primarul i-a anunțat că le va da amenzi dacă nu păstrează curățenia în comună:

”Dacă arunci mizerie pe jos, e normal să-ți dea amendă”,
”Dacă se aruncă, îi amendează. Așa trebuie, să se mențină curățenia, să faci ordine în sat”.

Și primăria Bucoșnița vine din urmă, deși bugetul local este puțin mai sărac. Edilul vrea să cumpere doar patru camere, iar acum caută oferta cea mai avantajoasă, mai ales pentru a evita furturile.

”În ultimii patru ani au fost furturi de cazane, anul trecut s-a furat un cazan în localitatea Goleț. S-au identificat, dar nu s-a mai recuperat paguba. Dacă aveam o cameră se identifica cel puțin mașina, numărul și era mult mai ușor”, precizează Vichente Suru, primarul comunei Bucoșnița.

Toate camerele au fost cumpărate prin achiziție directă, iar consturile mentenanței sunt nesemnificative. Rămâne de văzut dacă o dată cu montarea sistemelor va scădea rata infracționalității sau oamenii vor fi mai atenți la curățenie.

Furt suprins de camerele de supraveghere. Magazinul a fost spart a treia oară de hoţi 

Reporter: Maria Rohnean
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri