Timișorenii care au liber de 1 Decembrie se pot bucura încă de dimineață de evenimentele organizate în ziua de sărbătoare, pentru că, la ora 11, începe parada militară tradițională, in fața Palatului Administrativ din Timișoara.
Forțele de ordine angrenate pentru acest exercițiu nu sunt deloc de neglijat. Vor participa peste 750 de persoane, atât militari, polițiști, pompieri, cât și jandarmi, dar si 110 mijloace auto militare.
Imediat după parada tradițională, timișorenii vor putea urmări exerciții demonstrative de intervenție executate de reprezentanți ai IPJ, ISU Banat, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Penitenciarulului Timisoara și ai Brigăzii 18 Infanterie "Banat".
Spre seară, programul se mută în Piața Victoriei unde, la ora 17 va fi inaugurată cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Crăciun, în acordurile fanfarei Timișoara Big Band. 30 de minute mai tâziu va fi aprins iluminatul de sărbători.
De la ora 18 și până la ora 21 au loc spectacole și concerte pentru timișoreni. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Ansamblul Timișul, Andi Band şi formaţia Proconsul.