Un tată sirian și cei doi copii ai săi, prinși lângă granița cu Ungaria

Data publicării:
politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră bihoreni au găsit un cetăţean sirian care a încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară, impreuna cu cei doi copii ai săi. Voiau să ajungă în Austria, a declarat bărbatul.

frontiera

Descoperirea a fost făcută de o patrulă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş. Aceasta a depistat la aproximativ 100 de metri de linia de graniță un bărbat şi doi copii care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Nu știau limba română și au fost duşi la sediul sectorului pentru cercetări.

"S-a stabilit că sunt cetăţeni sirieni, Yusuf A., în vârstă de 25 ani şi copiii acestuia, minori, în vârstă de 6 ani, respectiv 9 ani. În urma verificărilor s-a stabilit ca sunt solicitanţi ai unei forme de protecţie pe teritoriul României, bărbatul declarând că intenţionau să ajungă în Austria, la soţia sa, mama celor doi minori", se arată într-un comunicat al ITPF Oradea.

Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală faţă de tatăl minorilor pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri