Un campion în Băile Felix. Nicolae Soare se pregătește pentru trei competiții majore din 2019
Data publicării:
Băile Felix a rămas locul preferat de atleţii români pentru pregătirea sezonului competiţional. Multiplul campion Nicolae Soare, reprezentantul României la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice în proba de maraton, se află în stațiunea bihoreană, unde își încarcă obiectivele pentru un an competiţional în care obiectivele rămân la fel de îndrăzneţe.
„Pentru 2019, în primul rând am Campionatul Naţional de seniori, în 30 martie, la Buzău. Este un prim pas, un test să zic, pentru anul ce va urma. Este prima competiţie, apoi o să merg pe proba care mi-a plăcut cel mai mult, pe 10.000 de metri", a explicat Nicolae Soare, campion naţional de atletism.
Sportivul legitimat la cele două cluburi băcăuane, CSM şi Ştiinţa, îşi face planuri pentru a doua prezenţă consecutivă la Jocurile Olimpice. Pentru ediția de anul viitor, de la Tokyo, Soare vrea să îndeplinească baremul în proba de 10.000 de metri şi nu în cea de maraton, ca până acum.
„Este competiţia supremă”, spune atletul. ”Este competiţia la care cred că orice sportiv visează să ajungă măcar o dată în carieră. Eu am ajuns, din fericire, o dată. Dar de ce nu acum, aş vrea pentru a doua oară să fac şi o figură frumoasă acolo."
În acest an, Nicolae Soare va lua startul la trei competiţii majore: Campionatul Naţional, Cupa Europei şi Campionatul European pe echipe - în proba de 5.000 de metri.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Florin Lucuţa