Trafic restricționat temporar pentru automarfare, în Ungaria
Data actualizării: Data publicării:
Sunt restricții pe drumurile din Ungaria, unde autovehiculele cu o capacitate mai mare de 7 tone și jumătate nu au voie să circule până în această seară, la ora 23. Măsura a fost luată pentru că în țara vecină ziua de astăzi este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
O interdicție similară va fi aplicată de sâmbătă, de la ora 23, până duminică, la aceeași oră. În aceste intervale de timp șoferiii automarfarelor sunt obligați să se oprească în parcările speciale amenajate.
"Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură. Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria. Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale”, a precizat comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.
După ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor vămilor deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să fie evitată aglomerația. Șoferii au la dispoziție aplicaţia Trafic online disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră.