Satul cu trei suflete. O singură familie mai trăiește într-o așezare din județul Sălaj

Ce l-a convins pe Crin Antonescu să candideze la președinție

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO

Protest masiv în fața Curții de Apel București. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează împotriva anulării alegerilor

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

Nicușor Dan, despre prezidențiale: „Ar fi absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi el să candideze din nou”

Anul nou vine cu amenzi mai mari

Un avion Air Canada a luat foc după aterizarea pe aeroportul din Halifax

Cauza posibilă a accidenului aviatic din Coreea de Sud

Un hoț a fost prins de polițiști în timp ce dădea o spargere la o casă din București

Doi bătrâni: Cornelia și Ilie... și fiul lor Marcel. Sunt ultimii dintr-un sat care acum 400 de ani se spune că avea peste trei sute de case. Acum, unul singur mai străpunge aerul puternic de munte.

"Au ținut oamenii animale, au lucrat pământurile. Au rămas casele goale, mai este aici în pădure o casă, una aicea, sus sunt două, trei, mai multe au fost până acolo sus", spune Ilie Butican.

"S-au dus toți...alții au murit, alții au plecat", confirmă soția lui, Cornelia. 

"Noi am rămas că nu ne-a plăcut să mergem de aici. Ținem animale, ai unde le ține, avem pământ. Unde să mai mergem, să mergem în alt sat să zică că suntem adunăciune?", se întreabă Ilie. 

Așa că au rămas. Ultimele suflete din Măleni. Viața nu le este deloc ușoară: nu există drumuri de acces, nu există apă, nu există curent electric, iar în păduri bântuie turmele de mistreți. Așa că de-a lungul timpului localnicii au plecat încet spre localitățile învecinate, spre oraș sau pur și simplu au pierit în propriile case.

Au murit și zumzetul din sat, și strigătele și chiuitul copiilor, și cântecele și petrecerile.

"Singuri iarna, iarna ne e cam frică de noi, de noi, de multe ori aici, de lupi și de porci de pădure", spun cei doi soți. "Ne-am obișnuit că dacă suntem aicea, ia, tustrăi, povestim, ba mai avem un radio, ba mai are și copilul aista, în cameră dincolo, altul."

Și așa zi după zi, an după an, familia Butican își trăiește singurătatea. Demn, legați cu trupul și sufletul de pământurile care i-au crescut cu roadele lor. Sunt buni și primitori și au învățat să facă haz de traiul lor izolat.

"Aicea e tare fain: animale poți ținea, nu sar în grădină la nimeni și nici nu mă sfădesc cu vecinii", spune, zâmbind, Marcel, fiul celor doi soți.

Până la drumul principal au aproape doi kilometri de străbătut și numai caii pot trece prin șanturile adânci și pot urca pantele abrupte. Lângă căsuta ultimilor măleneni mai viețuiește încă o biserică de lemn. Pustie, la fel ca satul.

reporter: Andrea Crișan
operator: Constantin Gheorghiță