Timp de trei ore vizitatorii au avut acces în depoul de tramvaie. Printre ei s-a aflat şi Gavril Borodan, un orădean de 82 de ani, fost lăcătuș de întreținere a locomotivelor CFR. A vrut să vadă tehnologiile moderne de care beneficiază transportul în comun din Oradea.
"Bineînțeles, curiozitatea mă împinge și la vârsta asta să văd", a recunoscut bărbatul.
Vizitatorii au putut vedea și atelierul de mecatronică, locul unde modernele tramvaiele Siemens sunt verificate și reparate. Curioşii au putut asista la demostrații tehnice de întreținere a garniturilor.
"Începând de la operațiile de întreținere, procedurile de întreținere, de tehnologia noastră care o avem în depou, plus tehnologia noastră cea modernă a atelierelor de mecatronică, laboratorul de mecatronică", a detaliat Ioan Mureșan, șeful de depou al atelierului de tramvaie Oradea.
"Este o acțiune prin care intenționăm să arătăm cetățenilor orașului, activităţile specifice care se desfășoară în transportul public local. Se fac vizite în depoul de tramvaie, în autobază", a explicat Carmen Tocuț, purtătorul de cuvânt al OTL.
În cadrul Săptămânii Mobilităţii, societatea de transport local va organiza vineri o întrecere între un tramvai, o maşină şi o bicicletă, cu scopul de a încuraja folosirea mijloacelor nepoluante de transport. Duminică, orădenii şi cei aflaţi în trecere prin oraş sunt invitaţi pe platoul din fața catedralei din Centrul Civic de unde un autobuz va pleca într-un tur al principalelor obiective turistice din municipiu.
Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța