"Această maşină a utilizat parcarea T-park de la 8:30 până la 9:30, deci este în regulă."
Cu această constatare, angajații de la Serviciul Parcări merg mai departe și nu-i sancţionează pe șoferii care au plătit parcarea prin sms. În 2013 au fost trimise peste 600 de mii de mesaje telefonice pentru parcare, cu peste 40% mai mult decât în 2012.
"Taxa de parcare prin sms a avut o creştere spectaculoasă. În 2012 faţă de 2011 s-a triplat, iar în 2013 faţă de 2012 a crescut cu 44%", susține Ovidiu Mureşan, viceprimarul municipiului Oradea.
"E foarte comod", recunoaște un șofer.
"Economiseşti timp şi e foarte la îndemână, ai scos telefonul, trimiţi un mesaj şi ai scăpat de o grijă."
Chiar dacă a adus bugetului local un milion 300 de mii de lei, plata prin SMS a parcărilor are şi o parte negativă: în 2013 numărul amenzilor pentru parcări ilegale a scăzut cu patru mii faţă de 2012. Este şi motivul pentru care bugetul administrației locale a pierdut peste 220 de mii de lei.
Plata parcării cu telefonul mobil a fost introdusă în Oradea în urmă cu cinci ani.
reporter: Florina Fofiu operator: Constantin Gheorghiţă editor web: Adrian Laboş