Viktor Orban a rămas fără bani. Guvernul Ungariei plănuiește să taie din bugetul pentru Apărare 

Data actualizării: Data publicării:
UN Climate Conference COP29 in Baku, Azerbaijan - 12 Nov 2024
Foto: Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei / Sursa foto: Profimedia Images

Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul dintre principalii susţinători ai ideii că statele membre NATO ar trebui să suporte o parte mai mare din costurile cu apărarea statelor membre ale alianţei, va reveni în postul de preşedinte al SUA.

Potrivit planului fiscal pentru 2025, publicat săptămâna aceasta, Ungaria intenţionează să reducă cheltuielile pentru Apărare până la sub 2% din Produsul Intern Brut, de la un nivel ţintă de 2,2% din PIB în acest an. De asemenea, cheltuielile militare ar urma să fie mai mici şi în termeni nominali în 2025, comparativ cu 2024, notează Agerpres.

Diminuarea cheltuielilor cu apărarea în Ungaria, ţară care se confruntă cu probleme bugetare, contrastează cu cheltuielile crescute din alte state membre NATO din Europa de Est, precum ţările baltice sau Polonia, care alocă apărării peste 3% din PIB, din cauza îngrijorărilor crescute cu privire la securitatea lor după invazia rusească din Ucraina.

Confruntat cu o economie slabă, premierul ungar Viktor Orban are dificultăţi în a crea spaţiul de manevră necesar pentru a putea oferi stimulente înainte de alegerile din 2026, care se prefigurează a fi cele mai disputate de la revenirea la putere a lui Orban în urmă cu 14 ani, scrie Bloomberg.

Presiunile la adresa autorităţilor de la Budapesta s-au intensificat şi ca urmare a faptului că Executivul comunitar a reintrodus în acest an procedura de deficit excesiv împotriva Ungariei, din cauza derapajului fiscal, iar agenţiile de rating au avertizat că există riscul unei retrogradări dacă Guvernul ungar va relaxa obiectivele bugetare.

Guvernul condus de Orban a majorat cheltuielile cu apărare începând din 2018, când aloca pentru apărare doar 1% din PIB. Între timp, au fost semnate mai multe contracte mari de achiziţii precum cele pentru noi tancuri Leopard de la firma germană Rheinmetall AG, noi avioane de vânătoare Gripen de la grupul suedez Saab AB şi un sistem de apărare aeriană americano-norvegian.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se schimbă grila TV în România. Noua televiziune lansată va emite și peste graniță
Digi FM
Andrei Perneș, fost concurent în emisiunea Mireasa, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina. Împlinea 29 de...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Contraoferta lui Putin pentru Trump: o înțelegere privind resursele naturale rusești și accesul în Arctica
Newsweek
375 lei în plus la pensie și 500 lei burse pentru copii. Când se dau banii? Cine-i ia? Anunț oficial
Digi FM
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț: "Voia să stau două săptămâni în casă cu fetele, apoi...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Jeremy Renner, relație secretă cu o influenceriță mult mai tânără. Experiențele dramatice care i-au unit
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...