Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a intervenit, miercuri seara, pentru a-i acorda primul ajutor unei persoane în avionul care venea de la Oradea la Bucureşti. Bodog i-a făcut manevre de resuscitare unui bărbat de 42 de ani care începuse să se sufoce.
"Am intervenit la un pacient care era în spatele meu în avion şi care începuse să se sufoce, începuse să devină cianotic. L-am scos din scaun cu ajutorul unui pasager şi i-am aplicat măsurile de resuscitare, i-am eliberat căile respiratorii - că erau pline de secreţii. Practic, se îneca cu propriile secreţii. S-a pus problema să se întoarcă avionul la sol, dar întrucât pacientul şi-a revenit, am considerat că este în regulă şi, într-adevăr, pacientul a mers foarte bine şi am ajuns cu bine la Bucureşti", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Sănătăţii.
Florian Bodog a declarat că i-a recomandat bărbatului să meargă la neurologie, pentru un consult. Însă, aceasta a refuzat să fie dusă la o unitate medicală.
Ministrul Sănătăţii a fost prezent, miercuri, la Oradea, la manifestările dedicate Zilei Micii Uniri. Cursa Tarom a plecat din Oradea spre Capitală miercuri, la ora 19:30.
Editor web: Adrian Laboş