Cele mai însemnate pagube s-au înregistrat la un motel din oraş, unde de Revelion erau cazate 120 de persoane. Pentru că la trecerea dintre ani nu au avut nici muzică, nici căldură, nici lumină, clienţii motelului au plecat rând pe rând. Pe lângă banii pe care a trebuit să îi dea înapoi clienților, directorul motelului s-a ales și cu un incendiu în bucătărie.
"A dat curentul mai tare sau nu știu ce s-a întâmplat, s-a aprins fripteuza și aproape toată bucătăria a ars. După calculele estimate, cam 4000 de euro a fost paguba care a venit pe capul meu", se plânge Vasile Vik, directorul unui motel din Carei.
Locuitorii din Carei se plâng şi de faptul că li s-au produs defecţiuni la centralele termice din cauza fluctuaţiilor de tensiune. Şi instalaţia a avut de suferit.
"Centrala funcționa la 5 grade și cum s-a înterupt curentul, degeaba aveam flacără de veghe, totuși a înghețat instalația și s-a fisurat și ne-a inundat."
Echipele de intervenţie ale firmelor de instalaţii au lucrat la foc continuu în ultimele 48 de ore.
"Aici este centrală pe lemne, care din cauza inerției se supraîncălzește. Din cauza panei de curent s-a fiert cazanul și s-au topit țevile, tebuie să le înlocuiesc", susţine Zoltan Oros, reprezentantul unei firme de instalaţii.
Oamenii și-au golit frigiderele, au dus mâncarea afară ca aceasta să nu se strice. Însă pentru că nu au putut ține la rece tot ce pregatiseră sau cumparaseră pentru sărbatori, multe dintre alimente le-au aruncat la gunoi.
"Am stat aici în întuneric, mâncarea am dus pe balcon, înapoi. S-a stricat mâncarea. Am stat aici cu copilul în frig, nu am avut încălzire."
"Nu avem un leu în buzunare acum. Un leu nu avem să ne cumpărăm mâncăre. Nu se poate în România în secolul ăsta."
Echipele Electrica au reuşit remedierea în totalitate a defecţiunilor apărute în reţelele de distribuire a energiei electrice în municipiul Carei. Astfel, toate zonele afectate au fost realimentate cu curent electric.
"Schimbarea cablurilor pentru noi este un lucru prioritar. Promisiuni deocamdată avem de la Electrica că vor schimba cablurile care au provocat aceste dezastre. Cetățenii să se constituie într-o organizație și noi, consultându-ne cu ei, să vedem ce se poate obține", propune Eugen Kovacs, primarul municipiul Carei.
Pentru remedierea avariilor repetate din ultimele zile, au lucrat echipaje din Satu Mare, Maramureş şi Bihor. Potrivit specialiştilor avariile din Carei au fost produse de temperaturile scăzute, supraîncărcarea reţelei electrice dar şi de apariţia unor defecţiuni la cablurile de distribuire a energiei electrice.
Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Constantin Gheorghiţă