Disputată la Drobeta Turnu Severin, Cupa României l-a făcut din nou remarcat pe fostul campion european, Dan Fâşie, care s-a impus la categoria 73 de kilograme după o finală 100% orădeană, câştigată în faţa colegului de club Denis Mititelu.
Fără Laszlo Szoke, Costel Dănculea, Daniel Matei, surorile Florian sau Loredana Podelenczki, menajaţi de trioul Fleisz-Morar-Goncearenko, Oradea şi-a completat lista de medalii cu trei arginturi şi patru bronzuri. La acestea s-au adăugat clasările pe podium reuşite de sportivele clubului Crişul, un loc doi şi două locuri trei.