HANDBAL. CSM Oradea a pierdut și meciul cu Minaur II și poziţia de lider
Data actualizării: Data publicării:
Handbaliştii orădeni au cedat prima poziţie a grupei D în Divizia A de handbal masculin după înfrângerea suferită la Baia Mare, scor 28-29. Disputa a fost extrem de echilibrată în compania echipei secunde a celor de la Minaur, învingătoarea fiind decisă în ultimele secunde de joc.
Cele două echipe au mers cap la cap, iar după prima repriză CSM Oradea a avut un gol avans, scor 17-16. Gazdele, întărite cu mai mulţi jucători de la prima echipă, au început să pună probleme în partea a doua, dar chiar şi aşa, victoria Minaurului s-a conturat greu.
Moroşenii au înscris golul victoriei din aruncare de la 7 metri, în vreme ce elevii lui George Tăutu, cu şase secunde rămase din joc, au ratat şansa egalării. Bogdan Cîrchea, cu nouă goluri marcate, a fost cel mai eficace jucător orădean.
De înfrângerea CSM-ului a profitat noul lider, HC Sjeke Odorhei, care a trecut în fruntea clasamentului cu un avans de un singur punct. În următoarea etapă, Oradea va primi vizita celor de la HC Sighişoara, echipă cu care împarte în acest moment poziţia secundă în ierarhiei.