Elevi din Bihor, în vizită la "mascaţii" de la Acţiuni Speciale și la criminaliști. Şcolarii au văzut cum funcţionează detectorul de minciuni

Data actualizării: Data publicării:
26.10.2018 FOTO 3 ACTIVITATI PREVENTIVE SCOALA ALTFEL

În această săptămână, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Bihor s-au întâlnit cu elevii din mai multe școli din județ, în cadrul activităților de prevenire desfășurate cu ocazia campaniei „Școala Altfel – Educație pentru siguranță!”. Pe lângă discuțiile cu oamenii legii, peste 150 de copii au vizitat laboratorul criminalistic, au aflat cum funcţionează poligraful şi au trecut prin sala în care se antrează luptătorii de la Intervenţie Rapidă.

26.10.2018 FOTO 16 ACTIVITATI PREVENTIVE SCOALA ALTFEL
26.10.2018 FOTO 16 ACTIVITATI PREVENTIVE SCOALA ALTFEL

foto: Poliţia Bihor

Invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Bihor, peste 150 de copii au avut posibilitatea de a vizita laboratorul pentru detectarea comportamentului simulat. Cei mici au trecut și prin laboratoarele criminalistice în cadrul cărora se efectuează activități de expertiză criminalistică ori prin laboratorul de identificări judiciare din cadrul Serviciului Criminalistic.

„De asemenea, copiii au interacționat cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, fiind interesați de activitatea acestora și de profesia de polițist. Copiii care au vizitat sediul IPJ Bihor au vizitat și sala de sport în care se antrenează polițiștii bihoreni”, a transmis biroul de presă al Poliţiei bihorene.

Pe parcursul săptămânii peste 300 de copii din Bihor au participat la activităţile iniţiate de poliţiştii bihoreni în cadrul campaniei „Şcoala Altfel”. Oamenii legii au mers în şcoli şi au discutat cu cei mici despre prevenirea comportamentelor antisociale, a accidentelor rutiere ori a violenţei între elevi.

Activitățile preventive vor continua și săptămâna viitoare.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri