Lecţiile ar putea deveni istorie pentru actualii directori de şcoli şi licee, pentru că aceştia vor trebui să se canalizeze doar pe problemele administrative. Florian Hava este directorul şcolii orădene "Dacia" din 1994 şi nu e de acord cu propunerea ministerului. Spune că până acum a putut să se împartă eficient între elevi şi nevoile instituţiei pe care o conduce.
"Noi suntem în primul rând profesori şi funcţia de director o ocupăm pe o perioadă determinată. De aceea, a ne desprinde total de activitatea la clasă ar fi destul de dificil. Plus că un director trebuie să cunoască şi să fie permanent ancorat în problemele şcolii, problemele claselor", spune Florian Hava, directorul şcolii generale "Dacia" din Oradea.
"Toţi directorii provin din profesori, ori cel care s-a făcut profesor i-a plăcut această meserie de dascăl şi ar însemna o uşoară deprofesionalizare", spune Ruben Filimon, directorul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul" din Oradea.
În prezent, directorii au săptâmânal între patru şi şapte ore de curs.
Mulţi directori consideră că în urma acestei decizii, lipsa cadrelor didactice din sistemul de învăţământ se va acutiza şi mai mult.