Cu conturile blocate şi materia primă sechestrată, CET Oradea e la un pas de insolvenţă

Data publicării:
stire cet
Luna trecută, cel mai mare furnizor de cărbune a blocat conturile societăţii Electrocentrale pentru o datorie de 30 de milioane şi jumătate de lei. Cu acelaşi scop, executorul judecătoresc a pus sub sechestru 32.600 de tone de cărbune aflate pe stoc şi 1457 de tone de păcură. Măsurile au lăsat centrala orădeană fără bani, pentru că tot profitul, inclusiv sumele încasate din vânzarea energiei electrice produse, ajunge în conturile furnizorului ca să-şi recupereze banii. 
 
"Din 13 mai până în zece iunie am reuşit să plătim din resurse proprii suma de 11 milioane 300 de mii de lei", spune  Marcela Rus, directorul economic al Electrocentrale Oradea.
 
Cu sechestrul pus pe materia primă, şefii centralei fac în fiecare zi câte o cerere către executorul judecătoresc să le permită să ia din stoc aproape două mii de tone de cărbune, cât consumă într-o zi. La acestea se adaugă livrările de materie primă din zona Voievozi.
Conducerea societăţii susţine că de vină pentru această situaţie sunt tarifele mici în raport cu costurile de producţie. 
 
"Diferenţa la energia termică la gigacaloria vândută este de 102,86 lei la fel şi la energia electrică diferenţa este de 106,83 lei pe gigacalorie. Cu atât este mai mic tariful decât costul real", explică directorul economic al Electrocentrale Oradea
 
Primăria Oradea caută acum soluţii pentru menţinerea centralei termice pe linia de plutire. "O infuzie de capital în interiorul societăţii pentru a face plăţi către furnizorii de combustibil şi către transportatori, de asemenea măsuri pentru a creşte veniturile societăţii pentru a reduce cheltuielile inclusiv cele de personal", susţine primarul de Oradea, Ilie Bolojan.
 
Între timp, proiectul de modernizare cu bani europeni a CET are o întârziere de un an din cauza modificării proiectului tehnic. Nimeni nu are siguranţa că lucrările vor începe anul acesta. 
 
Investiţia de 77 de milioane de euro la centrala din Oradea ar trebui să fie gata la sfârşitul anului 2014. Asta înseamnă că societatea este obligată să funcţioneze încă două ierni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri