Ei s-au aflat faţă în faţă cu reprezentanţi ai mai multor domenii de activitate, care le-au împărtăşit din experienţa lor profesională. "Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul unui om de succes, pe care să-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă?" - a fost întrebarea pe care organizatorii le-au adresat-o elevilor şi studenţilor orădeni.
"Ideea acestei caravane a pornit la un târg de carte cu care am cutreierat toata ţara. Nu prea se vinde carte, dar oamenii sunt interesaţi nu sã citească, ci sã vorbeascã cu autorul. Noi încercãm sa aducem în faţa tinerilor oameni de succes, care sã le deschidã orizonturile, ca sã vadã cã şi în România se poate trãi bine, poţi sã ai succes fãcând ceea ce îţi place", a declarat Rãzvan Popescu, manager de proiect Bookland Evolution.
Printre speakerii invitaţi s-au numărat magicienii Eduard & Bianca, inventatorul Simona Bişboacă şi psihologul Radu Bonta.
Reporter: Bogdan Băcilă Operator: Constantin Gheorghiţă