SMART COMMUNITIES – CONFERENCE & EXPO, 9 IUNIE, BUCUREȘTI
Peste 50 de administrații publice și-au desemnat deja reprezentanți pentru a participa la Smart Communities – Conferință & Expo, care va avea loc pe 9-10 iunie la București. Participanții din administrație, alături de reprezentanți ai companiilor private vor interacționa pentru găsirea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea orașelor, municipiilor și comunelor prin înalta tehnologie, prin inovare și educație. Cu toții ne dorim să câștigăm timp și să trăim o viață mai bună în mijlocul unei comunități în dezvoltare și acest lucru poate fi posibil doar cu implicarea companiilor și administrației alături de cetățeni.
La eveniment vor avea intervenții miniștri, primari, președinți de consilii județene, specialiști în dezvoltare locală și tehnologie, reprezentanți la vârf ai companiilor private care împreună vor oferi un cadru de dezbatere care să ofere noi informații și soluții, să ajute la surmontarea dificultăților.
„O Românie puternică și dezvoltată nu poate exista decât având ca fundament comunități locale inteligente, cu principii solide, conectate cu lumea întreagă și permanent deschise la inovare. Românii din Diaspora pot fi mai des Acasă dacă sunt permanent conectați cu localitățile de baștină. Banii din fonduri europene sau din obligațiuni pot genera dezvoltare exponențială prin puterea Diasporei de a atrage investiții noi din țările de adopție, de a inova, de a participa intens la planificarea dezvoltării sănătoase.” - a declarat Marius Bostan inițiatorul seriei de Dezbateri Smart City (14 ediții organizate până acum), investitor în serie, expert în dezvoltare locală, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Evenimentul va oferi și o privire de ansamblu asupra stadiului în care se află comunitățile locale, problemele lor și ce urmează pentru următorii ani. Invitații evenimentului vor împărtăși idei și soluții bazate pe expertiza lor și vor discuta despre cum pot colabora, astfel încât să putem beneficia cu toții de imensa oportunitate pe care ne-o oferă tehnologia și finanțarea pentru dezvoltarea comunităților locale.
Vor fi prezentate proiectele care sunt eligibile pentru finanțare prin programe europene, dar și soluții pentru digitalizare și proiecte de mobilitate durabilă. De asemenea, va fi dezbătută modalitatea în care pot fi eliminate unele bariere și accelerată viteza de decizie a autorităților publice pentru adoptarea soluțiilor, cu prioritate pentru următoarele verticale: Smart Mobility, Smart Utilities, Smart Environment, Smart Health, Smart Education, Smart Safety, Smart Business.
Accesul la eveniment se face pe bază de înscriere pe formularul care poate fi accesat aici: bit.ly/3Kx8cCh
Mai multe informații despre invitați, agenda, acces la eveniment și alți parteneri ai evenimentului pot fi găsite accesând: https://www.concordcom.ro/smart-communities-2022/
Sursa foto: Pixabay.com