"- De cât timp așteptați la coadă? - Şase ore, șase ore și jumătate, cam așa."
Camionagii se tem că, din cauza întârzierilor, nu vor ajunge la timp cu marfa la destinație și vor plăti penalizări.
"S-ar putea să aibă firma probleme, pentru că nu ajungem la timp la descărcare."
"Trebuia să încarc deja în Ungaria și numai mâine o să pot încărca, ca să duc marfa în Italia."
Blocajul a apărut în urma interdicţiilor de circulaţie impuse în Ungaria sâmbătă şi duminică, pentru camioanele mai grele de 7 tone şi jumătate
"Conducerea ITPF Oradea a dispus măsuri suplimentare a personalului care desfășoară activități la controlul documentelor, precum și creșterea arterelor de control automarfare pe sensul de ieșire sau intrare în țară, după caz", a precizat Laura Bondar, purtător de cuvânt al ITPF Oradea.
Poliţia de Frontieră a anunțat că situația va fi remediată până la finalul acestei zile.