Centrele de zi, "tratament" gratuit pentru abandonul şcolar

Data publicării:
centru de zi

Centrele de zi care funcţionează în regim after-school pot fi o soluţie pentru prevenirea abandonului şcolar. O confirmă psihologii, care spun că elevii proveniţi din familii defavorizate au şanse mari să continue cursurile dacă beneficiază de serviciile oferite în acest sens de fundaţii. Copiii care frecventează un astfel de centru din Oradea primesc zilnic o masă caldă, sunt ajutaţi la teme şi sunt implicaţi în activităţi educative.

Elev în clasa a doua, Narcis îşi petrece fiecare după-amiază la centrul de zi "Casa Lumina" din Oradea. Primeşte o masă caldă, îşi face temele şi participă la tot felul de activităţi.

"- Ce îți place cel mai mult când vii aici la centru?
- Că sunt copii și că pot să îmi fac temele."

La fel ca Narcis, la "Casa Lumina" vin alţi peste 40 de copii, cu toţii proveniţi din familii fără posibilităţi financiare. Cei mai mulţi îşi petrec câteva ore pe zi alături de voluntari şi de cei 7 angajaţi ai centrului care funcţionează în regim after-school. Alţi 18 frecventează o grădiniţă acreditată în cadrul centrului.

"Noi îi sprijinim pe copii în efectuarea temelor, cât și alte activități extrașcolare. Îi învățăm, de exemplu, cum să se protejeze de violență, cum să se protejeze de incendii sau facem tot felul de ieșiri", explică Emma Drăgan, coordonatoarea centrului de zi "Casa Lumina".

Copiii care frecventează centrul de zi primesc la început de an şcolar rechizite şi haine.

"Dincolo de faptul că noi suntem o fundație, suntem și un grup de suport pentru ei. Majoritatea vin de la grădiniță și continuă apoi în centrul de zi", spune Emma Drăgan.

Funcţionarea acestui centru de zi este cu atât mai importantă cu cât, spun statisticile oficiale, peste 150 de mii de copii părăsesc școala. România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar.

"Acești copii, venind aici, vor avea o reușită spre educație, pentru că scopul nostru este de a-i ajuta să treacă pentru un hop foarte mare din familiile din care provin, unde copiii sunt marginalizați uneori la școală", spune Alina Andor, cadru didactic.

"Efectele se văd în timp și sunt de lungă durată. Nu vor abandona școala și vor încerca să își depășească puțin condiția", consideră Felicia Lezeu, psiholog.

Centrul de zi "Casa Lumina" funcţionează din 1999 în cadrul unei fundaţii umanitare şi este susţinut cu fonduri private din Olanda. Din bugetul local al oraşului sunt asigurate mai puţin de 10 procente din totalul cheltuielilor.
În Oradea există trei astfel de centre de zi, cu o capacitate totală de 130 de locuri.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Ce se află în spatele aspectului clar întinerit al lui Brad Pitt. Actorul ar fi investit 130.000 de dolari în...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani