Ca să rezolve problema spațiului, dar și cea a eficientizării serviciului de ecarisaj, Administrația Domeniului Public, instituția care gestionează adăpostul „Grivei", trimite câinii acasă iubitorilor de animale. Tot ce trebuie să facă oamenii este să adopte, cu acte-n regulă, cățeii.
Florin Alexandru - purtătorul de cuvânt al Administrației Domeniului Public SA
„Dacă adoptă doi câini, noi le asigurăm transportul la domiciu, în cazul în care au domiciliul la maxim 60 de kilometri de Oradea".
Cu un buget de 55.000 de lei pe lună, adăpostul poate găzdui cel mult 400 de patrupede, iar conducerea duce o campanie intensivă de adopții ca să evite ca pe viitor câinii să fie prea mulți în țarcuri. Și deja doritorii au și apărut.
Călin Ardelean - administratorul Adăpostului de câini „Grivei"
„Adopțiile merg destul de bine, chiar joi am dat spre adopție 15 câini. Așteptăm oamenii care sunt iubitori de animale să adopte cât mai mulți".
Localnicii sunt suprinși de soluția găsită de cei de la adăpost, însă sunt de acord cu orice soluție ar duce la strângerea câinilor de pe stradă.
Adăpostul de câini abandonați din Oradea pune la dispoziția iubitorilor de animale 250 de câini și căței spre adopție. Cei care sunt interesați de adopții trebuie să meargă „înarmați" cu buletinul și trebuie să dea o declarație că se obligă să aibă grijă de viitorul animal de companie. Cățelul este apoi predat doritorului, fie la domiciliu, fie pe loc, împreună cu carnetul de sănătate.