După ce a schimbat vechea centrală pe cărbune şi a modernizat mai bine de 40 de kilometri de magistrale, Primăria Oradea mai vrea 32 de milioane de euro din fonduri europene. Cu aceşti bani vor fi schimbate peste 30 de kilometri de magistrale, vor fi modernizate puncte termice şi vor fi introduse minicentrale. În acest fel, până în 2020 Oradea va fi primul oraş din România care va avea aproape toate conductele principale reabilitate, spune primarul Ilie Bolojan.
Aproape jumătate din suma totală pe care autorităţile locale vor să o acceseze, adică 15,8 milioane de euro, va fi folosită pentru reabilitarea a peste 23 de kilometri de magistrale. În plus, unele reţele secundare vor fi transformate în reţele primare. De asemenea, cei mai bine de cinci kilometri şi jumătate de conducte dintre Oradea şi Sînmartin vor fi schimbate din fondurile proprii ale celor două primării.
"Nu vom mai avea pierderi pe aceste magistrale, ceea ce va face sistemul de termoficare mai eficient şi vom avea un preţ sustenabil la gigacalorie în anii următori", dă asigurări Ilie Bolojan, primarul Oradei.
Pentru luna martie, Primăria Oradea mai pregăteşte un dosar de finanţare; de această dată pentru a obţine 19 milioane de euro pe care îi va folosi la schimbarea magistralelor şi a reţelelor secundare din cartierul Nufărul. Toate punctele termice din zonă vor fi dezafectate şi înlocuite cu 280 de puncte termice pentru fiecare scară de bloc.
"Aici însă cofinanţarea noastră va fi mai mare. Faţă de 19 milioane de euro estimaţi, cofinanţarea oraşului Oradea este de aproximativ 4 milioane de euro, iar grantul european este de 15 milioane de euro", susţine primarul Ilie Bolojan.
O soluţie asemănătoare au găsit edilii şi pentru zona cuprinsă între Parcul Petofi şi sediul Primăriei Oradea, unde multe dintre punctele termice se aflau pe terenuri private. Şi aici fiecare imobil va beneficia de o mini centrală proprie.
Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Constantin Gheorghiţă