Săptămână de foc pentru absolvenţii înscrişi în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Candidaţii au susţinut luni primul examen scris, la limba şi literatura română. Proba a fost o adevărată surpriză pentru ei, mai ales că nu se aşteptau ca la subiectul trei să primească poezie şi nu proză, aşa cum s-a întâmplat la sesiunea din vară. Chiar şi aşa, mulți au recunoscut că "Luceafărul" i-a salvat.
Unul dintre aceştia recunoaşte cu sinceritate că s-a bucurat când a văzut numele poetului naţional, deşi nu prea i-a ieşit numele operei acestuia:
"- Ciuleafărul, ăă Luceafărul, Nichita Stănescu sau Blaga.
- Şi ce ai ales?
- Ăă, Eminescu.
- De ce?
- Păi, cu ăla am fost cel mai familiar. Cu restu...nuu, cine îs ăia? Adică îi ştii da...nu eşti aşa familiar. Dacă iau 6 mă pocăiesc. Mi-am promis asta!"
Altul e convins că a făcut totul ca să ia notă de trecere: "Aproape 3 pagini am scris. Sper să iau bacul acum. Eu am ales Mihai Eminescu, Luceafărul, Romantism şi am respectat cerinţele."
"La fel au fost, ca şi cele din iunie-iulie. Am fost şi atunci şi am scris Moromeţii şi acuma m-am bucurat să văd că a căzut poezie."
Nu toţi candidaţii au fost la fel de bucuroşi.
"- Greu un pic.
- Ce ţi s-a părut cel mai greu?
- Subiectul al treilea."
"Nu, nu a fost mai uşor la subiectul 3. La subiectul 3 a fost mai uşor în vară."
Din punctul de vedere al profesorilor, subiectul a fost "accesibil, generos. Elevii au avut aceşti autori cuprinşi în programa şcolară, în programa pentru Bacalaureat; sigur fiecare a făcut nu un singur text, ci poate mai multe texte din aceşti autori", spune Viorel Ilea, inspector şcolar pentru limba şi literatura română din cadrul IŞJ Bihor.
899 de candidaţi din Bihor s-au înscris la proba de azi. Dintre aceştia, 138 au absentat, iar doi au fost eliminaţi. Bacalaureatul continuă mâine cu proba la limba şi literatura maternă.
Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuţa