Avarii anunțate prin SMS sau e-mail. Orădenii vor ști în cel mai scurt timp unde au intervenit probleme în funcționarea sistemului de termoficare, din ce motive și cât durează reparațiile. Totul este posibil prin intermediul unei aplicații disponibile în curând pe pagina de internet a societății locale de termoficare.
Aplicaţia de pe site-ul societăţii Termoficare Oradea va afişa o hartă care va arăta în timp real situaţia sistemului de transport al agentului termic. Pe baza unui motor de căutare al aplicaţiei, orădenii pot afla dacă o avarie afectează zona în care locuiesc. Pentru aceasta este suficient să introducă adresa sau numărul punctului termic la care sunt arondaţi.
"Aplicaţia are şi un sistem de alertare atât prin SMS, cât şi prin e-mail. În momentul în care apare o avarie, titularul de contract, cât şi cei care au adresele de mail introduse în contract vor primi atât SMS, cât şi email cu durata întreruperii, motivele şi termenul estimat pentru reluarea serviciilor", spune Dan Creţu, purtător de cuvânt al societăţii Termoficare Oradea.
Noua modalitate de comunicare este apreciată de şefii asociaţiilor de proprietari. Aceştia recunosc că până acum aflau de avarii ori întreruperi din anunţurile publicate în presă.
"Acum, primim un sms pe care noi îl afişăm, ştie personalul de la sediul asociaţiei, de la casierie. Normal, oamenii dacă dau un telefon, le putem spune oficial ceea ce trebuie să ştie", spune Alexandru Butiri, preşedintele unei asociaţii de proprietari din Oradea.
Sistemul de termoficare din Oradea a făcut obiectul unor ample lucrări de reabilitare în ultimii ani.
"Oradea se află într-un stadiu avansat, cel mai avansat, în ceea ce priveşte reabilitarea sistemului de termoficare. Am atras mai multe fonduri europene în acest sens. Avem lucrări de anvelopare finalizate şi în execuţie", susţine Mircea Mălan, viceprimarul municipiului Oradea.
"Oricare dintre punctele importante care trebuie îndeplinite într-o strategie de gestionare a sistemului de termoficare, fiecare trebuie să aibă un scop final: gradul de mulţumire al clientului, al cetăţeanului", a declarat Stănel Necula, directorul societăţii Termoficare Oradea.
Aplicaţia prin care avariile în sistemul de termoficare al Oradei sunt anunţate prin SMS sau e-mail va fi disponibilă în următoarele zile.
Reporter: Adrian Laboş
Operator: Florin Lucuţa