Spălarea containerelor și tomberoanelor care aparţin asociațiilor de properietari a început la finalul lunii iulie. Recipientele sunt spălate și dezinfectate cu un utilaj special. Acesta are un tanc de 6.000 de litri, iar jumătate din cantitatea de apă este încălzită și apoi pulverizată în containerele murdare.
„Dezinfectarea se face pe timp de vară pentru că apare și pepenele, ce aduce un miros urât. Spălări - cam în jur de 100, spălări de un ciclu de un minut", a precizat Horea Burlău, șeful serviciului salubrizare din cadrul RER Ecologic.
La polul opus, apa caldă lipsește de la robinetele orădenilor. Situația va continua până pe 11 august.
„În prezent desfășurăm lucrări la centrală și la partea de rețele, în principal la sistemul rețelei de termoficare. Acestea se derulează pentru proiectul de termoficare la nivelul municipiului Oradea", spune Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
Totul spre nemulțumirea oamenilor care sunt nevoiţi să se spele cu apă rece, în timp ce containerele de gunoi se spală cu apă caldă.
Chiar dacă furnizarea apei calde se va relua săptămâna viitoare, totuşi vor mai exista şi întreruperi din cauza lucrărilor la magistrale. Situația va lua sfârșit abia în 2015, când lucrările ar trebui finalizate.
Reporter: Laura Breb Operator: Gabor Szilagyi Editor web: Adrian Laboş