360 de părinţi din Baia Mare participă la cursurile de resuscitare

Data publicării:
copii resuscitare

În cazul în care copilul a înghiţit un corp străin ori s-a înecat cu mâncare, manevrele de resuscitare sunt vitale în primele minute de la incident.

Dr. Dan Roman, medic-șef UPU Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare: "Timpul este cel mai mare dușman în caz de stop cardio-respirator. După câteva minute, din păcate, leziunile cerebrale sunt definitive și ireversibile."

Pentru că rolul părinților și al bunicilor este esențial în astfel de situații, conducerea Spitalului Județean din Baia Mare a început în această săptămână cursuri de resuscitare cardio-respiratorie.

Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare: "Toată această poveste a pornit de la o tragedie: povestea familiei Vlașin, al cărei unic copil s-a înecat cu mâncare și, din păcate, a decedat. A fost o idee mai veche, pe care am reușit să o punem în practică în parteneriat cu fundația pe care soții Vlașin au înființat-o ulterior."

Cristina Vlașin: "Îmi ridic destul de multe întrebări referitoare la: cum ar fi trebuit să fac?! De ce nu am reușit să fac mai bine?! Speranța că toate aceste persoane care participă la cursuri vor putea să facă mai mult și mai bine pentru copilul lor și vor putea să devină părinți salvatori, mă ajută să merg mai departe."

Peste 360 de persoane s-au înscris deja la aceste cursuri. Împărțiți în grupe, ei învață timp de două ore, pe baza unor scenarii, cum să aplice manevrele de prim-ajutor.

"- Cum a fost partea practică?
- Foarte grea. Sper ca din tot ce am învățat să nu fie niciodată nevoie să pun în aplicare."

"Teoretic știam cam ce se face, acum am văzut și efectiv cum, cum se face în mod corect."

Acum o săptămână, în urma unei campanii de strângere de fonduri, soții Vlașin au donat un video-bronhoscop spitalului județean din Baia Mare. Acțiunile în memoria băieţelului lor vor continua sub egida "Părinți salvatori".

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”