Zgomotul aparatelor aduse de muncitorii de la salubritate a cuprins marţi dimineaţa tot cartierul Voltaire, din Oradea. A fost mult de muncă, pentru că, inundată de gunoaie, zona are un trist renume în oraş.
"Era mizerie peste tot. Pe lângă Criş şi unde stăm noi este foarte multă mizerie", spune Sandor Varga, locatar în cartierul Voltaire. "Era dezastru, erau şobolani, de toate, erau şi mortăciuni", completează Istvan Venţel.
Ca să schimbe situaţia, 80 dintre locatarii blocurilor din cartier au decis să cureţe toate străzile şi spaţiile verzi de mizeriile aruncate peste tot.
"Trebuie să facem şi noi să facem curat, să demonstrăm şi noi că se poate şi putem să menţinem curat şi să avem şi noi o viaţă decentă aici", susţine Ioan Lakatos, reprezentant al comunităţii din cartierul Voltaire.
Locatarii au muncit cot la cot cu angajaţii de la salubritate şi cu 20 de deţinuţi de la Penitenciarul Oradea.
"A fost cosită vegetaţia, au fost colectate deşeurile şi s-a făcut o curăţenie generală la blocuri, dar şi pe malul Crişului în zona Voltaire", a precizat Mircea Stejeran, şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din Primăria Oradea.
După câteva ore, voluntarii au strâns 10 tone de gunoaie de pe străzile cartierului. Operţiunile de curăţare a zonei vor continua şi în zilele următoare.