Una dintre cele mai afectate a fost comuna nemțeană Alexandru cel Bun, unde s-a înregistrat și o victimă. Un bărbat de 43 de ani a pierit luat de ape.
”L-a trimis mama ui să închidă porţile ca să nu intre apă în casă şi s-a surpat malul în momentul acela şi l-a luat cu tot cu porţi, cu tot cu teren. L-a băgat desubt şi tot l-a dus la vale. L-a zărit un cetăţean care era în zonă. A făcut cu mâna disperat de două ori, după care nu l-a mai văzut nimeni,” a povestit Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun.
Tot în comuna Alexandru cel Bun, trei case au fost inundate, iar 30 de capre şi 20 de oi au pierit lovite de trăsnet. Probleme mari s-au înregistrat şi în municipiul Piatra Neamţ. 5 case au fost inundate și 10 poduri și podețe au fost afectate.
”S-a intervenit în zonele calamitate în sensul deblocării stăvilarelor care au fost create prin aluviunile aduse de ape, a dirijării torenţilor pe rigolele construite sau pe făgaşele naturale. Urmează să întocmim documentaţia pentru despăgubiri,” a declarat Bogdan Puşcaşu, city manager Piatra Neamţ.
În total, ploaia torenţială a afectat 20 de localități.
”S-a acţionat în total cu forţe mobilizate, 7 ofiţeri, 89 de subofiţeri, 12 autospeciale, 7 motopompe, o barcă, 5 autoturisme”, a spus George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ.